PLANUL TRIDIMENSIONAL

 

terra-vista-do-espaco     Pentru că scurtele noastre incursiuni în modelul Creaţiei ne-au dat posibilitatea să înţelegem existenţa a o multitudine de planuri, fiecare având programul său de evoluţie, este cazul să vorbim puţin despre planul tridimensional, respectiv cadrul în care ne-am manifestat noi existenţele până acum, pe Terra.

     În primul rând, planul sau nivelul tridimensional (3D) este un spaţiu mai generos, desfăşurat pe mai multe subniveluri, de la 7 (-7,2) până la +13.

     Această structurare cuprinde şi extremele, adică vibraţiile maximale care se pot manifesta în 3D, fără ca acestea să fie la fel de numeroase ca şi cele native 3D.

     Ce înseamnă aceasta?
Citește tot articolul

Energia cu care ne hrănim

 

Un fapt deja dovedit științific este că materia este energie densificată, de unde rezultă și alt adevăr dovedit că și noi suntem, de fapt, o energie densificată.

Formele diferite ale materiei sunt date de informațiile puse în programele implementate în structurile energetice care urmează să se densifice, în anumite condiții, pentru un anumit timp și într-un anumit fel.

Acest lucru înseamnă că și hrana noastră, chiar și cea fizică, este tot o formă de energie.

Citește tot articolul

ÎNVĂȚĂM SĂ FIM

 

Ființa umană are o bogăție de structuri și posibilități de manifestare, care de care mai uluitoare și mai benefică.
Pentru cei care aleg calea benefică!

Suntem construiți într-un fel care depășește cu mult orice închipuire și orice creație SF.

Şi ca să fim sinceri, creațiile SF sunt creații umane, deci poartă limita potențialului creatorului uman; dar, tot ca să fim sinceri, mulți creatori de SF ne dăruiesc din intuițiile lor din lumea subtilă și ne familiarizează cu ceea ce noi numim ”supranatural”; dar noi numim ”supranaturale” variante potențiale din structura fiecăruia dintre noi.

Ele chiar există în fiecare dintre noi, dar în formă potențială, nu activată.

Ceea ce înseamnă că depinde de noi să le activăm și să le folosim.

Este important să știm că nu ne poate activa nimeni potențialitățile.

Și că nu putem să sărim peste etape, ci este necesar să le luăm ”pas cu pas” și să creștem gradual. Altfel, e ca și cum am construi un castel de nisip – care se risipește în spuma primului val…

Suntem aici și suntem împreună tocmai ca să ne susținem acest proces de creștere. O creștere a noastră, a tuturor celor care doresc să depășească lumea adamică, a suferinței și să intre în lumea bucuriei și armoniei.

Pentru aceasta este nevoie de creșterea individuală!

Fiecare va păși pe drumul pentru care se pregătește.

Ce putem face noi ?

Să fim împreună în acest proces și să învățăm împreună cum să lucrăm cu noi înșine, cum să ne identificăm, să pătrundem în interiorul ființei noastre și să evoluăm.

E darul nostru pentru tine, pentru noi, pentru umanitatea care vrea sa crească!

Împreună învățăm să depășim starea de a face.

Învățăm să fim!

 

Cu mult drag,

Flori Mateescu

 

Paradigma Lemuriana a Creației – curs 5 – 06 Mai 2017

Dragii mei, cu stele în priviri!
Sambata, 6 Mai, intre orele 10:00 si 16:00, va avea loc ultima intalnire pentru cursul Paradigma Lemuriana a Creatiei, din aceasta serie.
Sa aveti la voi cel putin un Cristal, caci vom invata sa lucram cu cristalele, sa citim in ele, sa le inscriptionam, sa le programam si sa le deprogramam, precum si alte moduri variate de utilizare a lor. De asemenea, vom invata sa lucram si cu Cristalele Eterice si Astrale ( in premiera ).
Sa aveti la voi si ciocolata, pentru ca va fi de lucru intens si consumul de energie, pe masura!
Este un curs deosebit de frumos si care ne imbogateste foarte mult posibilitatile de manifestare.

Conditii de participare :
Înregistrare: pe mail flori.mateescu@yahoo.com
Locația: Str Piscul Rachitei, nr 11, corp B, et 1, ap 2, Sector 3, Bucuresti
Investiție: 120 Ron – pentru cei care participa doar la acest curs
60 Ron – pentru cei care participa si la cursul de Hipnoza sau la cursul Paradigma Atlanta a Creatiei
Daca ati absolvit deja acest curs sunteti invitati sa-l reaudiati, gratuit

Vă aștept cu mult drag

SFÂRȘIT DE CAPITOL

Îmi vin multe idei și forme de a începe aceste rânduri…spiral-1037508_640
Caut o cale cât mai accesibilă și agreabilă de a spune lucrurile care ne privesc pe toți…
Dar, cred că am crescut cu toții… și putem asculta și povești de adulți…
Așa că, să pornim la drum, voioși și încrezători în ceea ce ne-am așternut până acum…
Vă amintiți probabil de cele două Portaluri de Trecere care au fost anul trecut, la începutul și la sfârșitul primăverii: Portalul Supraviețuirii și Portalul Adevărului. Și de intențiile ce trebuiau manifestate – de a merge mai departe pe traseul evolutiv, fără orgoliu și agresivitate, fără a ne folosi necuviincios de ceilalți sau a îi lovi pe ei, ca să ne fie nouă bine, la primul portal… și de a renunța la minciună –față de ceilalți, și mai ales față de noi înșine, dar și de victimizare, blazare, lipsă de creativitate… la cel de-al doilea portal… Citește tot articolul