Orgoliul II

Spuneam că Lucifer a avut orgoliu, pentru că la el a fost declanșat acest program și că orgoliul este programul intrării în ILUZIE.

Aceasta a făcut posibilă iluzia lui Lucifer. Adică intrarea într-o realitate imaginară, nerealistă – în minciună – al doilea păcat derivat din primul, din orgoliu.

Prin metamorfoze succesive, apar acele programe numite de noi păcate capitale, ele fiind derivații ale orgoliului. Despre acestea știm cu toții și vom detalia despre ele pe parcursul discuțiilor noastre viitoare.

Ce se întâmplă cu omul? Căci și el are orgoliu! Preluat prin contagiune luciferică.

Și nu doar orgoliu, ci întregul cortegiu întunecat care urmează orgoliului.

O fi bine? O fi rău? Este vreo problemă că omul are orgoliu?
În 3D e o normalitate, că dă posibilitatea învățării lecțiilor specifice Dimensiunii a Treia.

Dar! Mare atenție!

Dimensiunea a Patra este o dimensiune a CONȘTIENTIZĂRII !!!
Cu alte cuvinte, pentru a intra în Dimensiunea a Patra, este nevoie să ieșim din ILUZIE!

 

Cu mult drag,

Flori Mateescu

 

 

Orgoliul – I –

Cred că am înțeles cu toții că există un program al Creației, iar unul dintre elementele foarte importante evidențiate de la început este că Dumnezeu, Ființa Divină Creatoare a făcut

Creația după chipul și asemănarea Sa, nu „întocmai ca pe Sine”.

Aceasta reprezintă punctul de pornire al diferenței dintre Creator și creat.

Aici apare întrebarea: de ce a avut Lucifer orgoliu?
Citește tot articolul

Atelier de Lucru – Orgoliul, Povara lui Lucifer – Joi, 13 Iulie 2017, ora 18:30


Orgoliul este considerat primul păcat capital, din momentul în care Lucifer, cel dintâi și cel mai frumos fiu al lui Dumnezeu, din orgoliu, s-a considerat egalul lui Dumnezeu.
În fapt, orgoliul nu a apărut nici întâmplător și nici din greșeală. A fost unul dintre efectele directe ale metamorfozei matriceale produse în structura geometriei sacre ființiale, a făpturilor create din Ființa Divină.
Citește tot articolul

Cine este doar cu Mine este cu Mine … Cine este și cu Mine și cu Celălalt este doar cu Celălalt

Aceasta este una dintre învățăturile lui Iisus.

În clar, El spune că nu putem sluji la doi stăpâni, lui Dumnezeu și lui Lucifer.

În esență, este vorba despre direcția spre care suntem atenți și focalizați: dacă suntem atenți DOAR la Dumnezeu și ne străduim să ne păstrăm pe CALE, e drumul cel bun, care ne ajută să evoluăm.

Citește tot articolul

Suntem o Eroare ?

Există versiuni că lumea noastră este o eroare.

O versiune, izvorâtă din surse religioase, spune că a existat un „pariu” între Dumnezeu și Lucifer în care miza era lumea noastră.

În acest pariu, Dumnezeu spunea că această lume creată de El, va rămâne a Lui, indiferent ce se va întâmpla…iar Lucifer afirma că va face aceasta lumea, a lui…

Ceea ce vedem în jur, arată cu prisosință efortul și roadele muncii luciferice de a acapara această lume.

Citește tot articolul