M A T R I C E A     G A L A C T I C Ă

E cea care ne ajută să înţelegem ce este Axus Mundi… şi nu doar…

Ea este şi cea care ne explică atenţia şi grija galactică pentru … experimentul Terra… sau Momentul Terra…

Şi care ne arată rolul nostru în Galaxie…

De ce şi cât suntem de importanţi…

Şi cât de importanţi!…

Dar şi… locul nostru… în care ar fi bine să stăm… pentru a nu produce haos… deşi pentru unii şi doar aparent, este posibil să se creadă că totul este în haos…

Nefiind aşa… în Realitate…

Deci, care ar putea fi importanţa galactică a Momentului ACUM pe care îl traversează Terra?

Matricea Galactică a avut o anumită configuraţie pentru dimensiunea a treia. Aceasta, la nivelul vieţii planetare se regăsea în programul de lecţii specifice 3D, similare (nu identice), pe care le-au urmat şi celelalte  lumi 3D de pe planetele galaxiei noastre.

Evoluţia fiecărei planete a galaxiei noastre este conformă unui program, pe mai multe cicluri, în care se traversează  experienţele. Ca să înţelegem mai bine, am putea asimila planetele galaxiei nostre cu chakrele umane, ca reper despre care avem formate oarece idei (nu le cunoaştem integral anatomia şi fiziologia, pentru că şi dacă am fi decelat tot ce era pregătit pentru 3D, mai sunt şi programe pentru dimensiunile următoare.

Astfel că, în aceeaşi manieră în care chakrele noastre impregnează structurilor noastre un anumit program de lucru, şi la nivel galactic, planetele fac acelaşi lucru. Din acest punct de vedere, galaxia este omoloaga omului, dar de dimensiuni mult mai mari. (Ne amintim de Matrioşka, păpuşile ruseşti, care sunt identice ca model şi desen, dar diferite ca mărime şi se bagă una în alta?!)…

Ei bine, lecţiile de 3D prevedeau până acum ca la Trecerea planetei în dimensiunea a patra, civilizaţia să dispară, planeta să intre într-o perioadă de refacere, după cât se distruge în lumea 3D şi de echilibrare a energiilor şi polarităţilor, asfel încât să poată fi apoi populată cu humanoizi 5D, a căror existenţă are total alte coordonate şi alt mod de viaţă. Dar, pentru venirea lor, trebuiau descărcate şi curăţate programele karmice, creat un nou climat de viaţă, în care tot viul trăieşte în armonie, aşa cum era înaintea coborârii în energiile grosiere ale materiei.

Faptul că, până acum, acest model a fost folosit, arată şi că a funcţionat şi a dat posibilitatea evoluţiei humanilor, dar şi planetelor care au traversat în 4- şi apoi 5D.

De ce ar fi altfel acum?

Pentru că, la nivel galactic s-a trecut în alt plan vibraţional… care determină o modificare a modelului Trecerilor planetare…

…Şi, se pare că noi suntem primii care facem Trecerea cu oameni cu tot…

Vom vorbi despre acest lucru puţin mai târziu. Şi despre modificarea operată în program… deşi era posibil să fie o variantă luată în calcul de la începutul – începutului…

 

Cu alte cuvinte, modificarea câmpului vibraţional galactic, aproape sincronă cu Trecerea noastră în următorarea dimensiune, a determinat o schimbare şi în programul terestru de Trecere, care, de acum înainte, se va face conform unui nou program: cel pe care îl traversăm noi acum… având posibilitatea de a se utiliza şi variante alternative, care să nu modifice rezultatul, dar să găsească cea mai bună cale de traversare… şi care va deveni program pentru următoarele civilizaţii, aflate în momentul omolog prezentului terestru.

 

La nivel galactic, Terra avea polaritate feminină, având de învăţat lecţiile 3D,  pe care le-a primit din altă parte, unde au fost traversate (dătătorul fiind polul masculin, care ne-a dat şi setul de lecţii 3D).

Acum că lecţiile 3D sunt integrate, deci trecute în polaritatea masculină, vor începe emanaţiile lor, (darea în exterior), pentru următoarea  planetă care va traversa lumea tridimensională, aceea fiind polul feminin.

Polarizarea  feminină galactică devenea o polarizare masculină la nivel planetar, pentru perioada 3D, când noi am fost în Patriarhat, în timp ce manifestarea masculină în Matricea Galactică ia forma femininului în Matricea Planetară. Ştim deja că am intrat în Matriarhat, deci în conduită planetară feminină.

(Grafic, schimbările acestea ar putea fi reprezentate în plan, ca o sinusoidă, adică o linie şerpuită care când urcă, când coboară sub axa de referinţă, funcţie de orientarea spre polul pozitiv sau spre cel negativ. În aceeaşi manieră se ondulează şi undele de rezonanţă,… şi undele cerebrale,… şi cele telurice,… evident şi cele cosmice… toate fiind unde de rezonanţă…).

 

Deci, ceea ce ar fi necesar să înţelegem este faptul că schimbările planetare nu sunt făcute la întâmplare, ci după un model, care are anumiţi algoritmi, de la care se pot face abateri doar în limita în care rezultatul final nu va fi modificat, ci se va găsi calea cea mai bună de a ajunge la el.

 

Înţelegând modul cum funcţionează Matricea Galactică, putem aplica principiile pe Matricea Cosmică.

Creaţia a fost realizată prin fractalizarea Întregului Divin, după aceeaşi algoritmi de fractalizare… deci diferă mărimea, nu modul de funcţionare…

Evident, se pierd şi din potenţialităţi, care crează noi modele, fiecare cu particularităţile sale.

În fond, lumea arată ca păpuşile ruseşti…