VIAȚA ÎN ILUZIE  

ingerpazitor2Pentru a învăța să ieșim din iluzie, este necesar, mai întâi, să înțelegem ce înseamnă să trăim în iluzie.

Vom prezenta câteva modele de viață trăită în iluzie, de la formele cele mai profund iluzorii la cele mai aproape de eliberarea de iluzie.

Înainte de a începe această prezentare, vreau să clarificăm un aspect: această trecere în revistă nu înseamnă o judecată, ci o analiză; ea nu pune pe nimeni în inferioritate; tipologiile despre care vom vorbi coexistă în fiecare perioadă, dar pot fi luate și ca etape din evoluția fiecăruia dintre noi. Adică fiecare a coborât până la ultimele trepte de jos, pe scara existenței, pentru a putea urca apoi pe traseul evolutiv.

Așa este construită existența: după Creare, s-au manifestat experiențele coborârii, de la Dumnezeu până la opusul Său, Cel fără de Lumină. Noi numim această perioadă Cădere sau Involuție.

Când se ajunge la nivelul cel mai de jos, începe traseul ascensional, de întoarcere la Dumnezeu. Este ceea ce noi numim Evoluție.

Așadar, nici un nivel (sau tipologie umană) din cele pe care le vom prezenta nu este de criticat, ci de înțeles. Nu avem dreptul să ne punem deasupra nimănui, pentru că toți suntem creația lui Dumnezeu și faptul că unii au ajuns mai devreme la un nivel mai avansat face parte din Programul Creației, care depășește cu mult capacitatea noastră actuală de înțelegere.

Ar fi bine să acceptăm că lumea, în fiecare moment al existenței sale a fost împestrițată de toate nivelele de evoluție.

Ceea ce percepem noi în lumea 3D nu este TOTUL, ci doar o mică parte. Cu noi coexistă și lumile de lumină, care ne sunt superioare și sunt populate cu ființe aflate pe diferite nivele ale dimensiunilor luminoase, dar nu toată lumea le poate percepe. Unele oricum nu sunt perceptibile la nivelul omului pământean din 3 și chiar 4D.

Dar cele perceptibile sunt sesizate de cei cu extrapercepții, de bebeluși și copiii până la șapte ani, cărora nu li s-a spus că sunt prostii sau că bat câmpii, ca să se inhibe și să nu mai spună.

Cu siguranță, fiecare (mai cu seamă cei care au avut bebeluși sau animăluțe de companie – mai ales căței), a văzut cum bebeluși foarte mici chiar sau cățelușii, privesc concentrați într-un punct și își mișcă ușor capul, fără să își ia privirea de la un punct aflat, de regulă, undeva în sus, de cele mai multe ori în colțuri. Bebelușii le zâmbesc acestor ființe luminoase, chiar și în somn. Uneori zâmbetul se transformă în gângureli de râs, atunci când sunt atinși de ființele luminoase.

Ființele de lumină sunt văzute de cei cu sufletul curat, cum îl au copiii.

Tot copiii foarte mici (și bebelușii), dar și cățeii și pisicile (probabil și alte animale) sesizează și prezențele întunecate – pentru că vălurile dintre lumi se închid în primii șapte ani de viață – dar la sesizarea acestora copiii plâng, țipă, se sperie, se ascund… iar cățeii latră, mârâie… dându-se și înapoi, de frică, adesea… și totuși, noi, adulții, nu vedem nimic… Dar asta nu înseamnă că lumile întunecate nu există… sau că nu coexistă în același areal cu noi…

Fiecare lume, însă, cu regulile ei de existență…

 

Deci, în primă fază, putem înțelege că ființele cu sufletul curat, cum sunt copiii mici, sesizează atât prezențele luminoase, cât și pe cele întunecate.

Este perioada din viață în care suntem fiecare mai aproape de REALITATE.

Încet-încet, însă, coborâm în iluzie…

 

Când ne reîntâlnim, vom vedea câteva forme de a trăi în iluzie… Și este bine să înțelegem că vorbim despre noi, nu despre alții…

 

Cu mult drag și doar dorință de bine,
Florentina Mateescu