Tableta

Mi s-a întâmplat sa văd cum micuților li se dau telefoane sau tablete încă de foarte mici.

Am văzut și programe TV pentru bebeluși, care au un fond sonor și desene animate foarte simple, ce conțin mișcări ondulatorii lente, care captează atenția copilașilor și duc undele cerebrale spre zonele de relaxare.

Este bine să stea cât mai relaxați și liniștiți.

Nu este indicat, însă, să fie administrat toată ziua acest program, căci structura psihică în formare nu mai are puterea de a lucra în direcția propriului program.

Crescând puțin, ajunși la vârsta când pot ține un telefon mobil și apoi o tabletă, ei sunt deja familiarizați cu imaginile virtuale și le recunosc și acceptă cu mai multă ușurință decât lumea reală din jur.

În locul jocurilor care să dezvolte și abilitățile fizice, motricitatea, manualitatea, rezistența, dar și atenția, distributivitatea, concentrarea, toleranța la frustrare etc, utilizarea jocurilor virtuale dezvoltă preponderent mentalul, dar, în exces, este o dezvoltare a acestei structuri în detrimentul alteia – se dezvoltă mentalul, pentru cunoașterea, analiza și găsirea de soluții în lumea virtuală, nedând voie fizicului și emoționalului să se activeze corespunzător.

Mai târziu, când copilul intră în colectivitate, se confruntă cu dificultăți de comunicare și de socializare.

În învățământ, din păcate, s-a păstrat vechiul sistem de abordare școlastică, de transmitere a unui bagaj de informații – necesare și foarte interesante, dar neancorate în realitatea existențială, prea puțin axate pe aspectul practic a ceea ce se învață.

Când copilul învață matematica, nu știe la ce îi va folosi în viață – întreaga

Creație este realizată pe baze matematice; sau chimia – și nu înțelege că el însuși este un conglomerat de substanțe chimice, în anumite doze și că acestea se regăsesc în tot ceea ce există în jur, în combinații și proporții diferite, că ele fac posibile anumite interacțiuni, că unele sunt benefice și altele nu…că fizica explică modalitățile de manifestare a tot ceea ce există, respectând legitățile universale; că fiecare dintre materiile de învățat îl îmbogățesc pe copil, îi dezvoltă inteligența și cunoașterea, îi antrenează memoria, creează noi conexiuni în mental, îl ajută să își formeze o imagine de ansamblu despre lumea din jurul lui, îl ajută să înțeleagă cum funcționează ceea ce îl înconjoară și să se descurce practic în viață, să gândească logic aspecte ale existenței.

Părinții foarte adesea abandonează copiii în lumea virtuală; școala îi forțează să facă demersuri obligatorii, manifestând prea multă rigiditate; societatea se dezvoltă tehnologic din ce în ce mai mult iar cibernetica se implementează în tot mai multe domenii; creațiile virtuale adresate copiilor le transmit ideea că totul este posibil și simplu de realizat…doar prin apăsarea unui buton…iar viața poate trece prin nivelele jocurilor pe calculator, deosebit de atractive, colorate și antrenante.

Cine le spune copiilor cum se obține telefonul, tableta, pizza, blugii, adidașii, computerul…? Cine le vorbește despre aspectele practice ale vieții? Cine îi învață despre ele? Cine le cere să se implice în activitățile firești, zilnice?

Doar ne așteptăm ca ei să știe sau să vadă ce face adultul – ca și cum ei s-ar opri din contactul cu virtualul să se uite cum țin părinții gospodăria, cum merg la serviciu și desfășoară o activitate profesională – aducătoare a suportului financiar încă necesar în această lume – ne așteptăm ca ei să înțeleagă ce facem noi, adulții și să se gândească să facă și ei la fel, fără să fie implicați și învățați de timpuriu.

Apoi, ne supărăm că nu le place școala, că se plictisesc, că nu au rezistența fizică să stea la întregul program și absentează și nici rezistență psihică să se adapteze la teme variate, că nu găsesc logica a ceea ce învață, dar nici nu sunt dispuși să desfășoare activități casnice sau chiar și profesionale – atunci când rejectează programul școlar.

Ne așteptăm ca ei să facă anumite lucruri, care nouă ni se par firești, doar că nu i-a învățat nimeni să le facă sau că trebuie să le facă.

Cred că fiecare a auzit formule de critică a „generației din ziua de azi”, care este doar rodul a ceea ce a sădit generația de ieri. Mai corectă ar fi autocritica și luarea de măsuri din timp.

Și, ceea ce este foarte important – cel mai important – este că copilul trebuie iubit cu adevărat!!!

Să i se vorbească, să se facă activități cu el de mic – jocuri, lecturi, sport, dans, cântec, apoi implicarea lui în activitățile adultului, ca să fie pregătit în mod real pentru viață.

Dacă noi părinții nu îi ajutăm, dacă școala nu o face, dacă societatea vine cu oferta de consum, aducătoare de profit pentru sectoarele ofertante, dacă nimeni nu îi învață ce este viața, cum am vrea ca ei să știe?

Dar, dacă așa crește o generație întreagă, cum va supraviețui?

&

Adevărata iubire pentru celălalt este să îl pregătim pentru viață!

Și să îl ajutăm să se ajute! Să îl îndrumăm să trăiască! Să creeze o lume frumoasă, prosperă, armonioasă!

Fiecare drum începe cu un pas!

Fiecare om este foarte important!

Dar o generație de oameni iubiți cu adevărat de proprii părinți, de școală, de societate?

 

Cu mult drag,

        Flori Mateescu