Riscul care Apare când Lăsăm Garda Jos

Suntem oameni și suntem croiți fiecare in alt fel. Fiecare în felul lui personal, în funcție de lecțiile pe care le are de învățat.

Cel mai adesea avem nevoie de cineva lângă noi. E nevoia de a nu fi singuri. De a simți un sprijin al cuiva. De a considera că vom primi ajutor la nevoie.

E o nevoie a omului.

O nevoie firească, în noianul de suferințe, de greutăți, de situații dificile pe care le are fiecare de rezolvat. Parcă, dacă avem în minte ideea că nu suntem singuri, le ducem mai ușor. Și invers, atunci când ne simțim singuri, parcă se duc mai greu lucrurile.

Așa că, în timp, dezvoltăm dependențe de anumite persoane de lângă noi sau așteptări, că sunt și vor fi mereu lângă noi; mai rar ne bucurăm în pacea sufletului că e posibil să nu fim singuri, atunci când avem nevoie.

Persoanele investite cu cea mai mare încredere din partea noastră, este nevoie să poată duce această responsabilitate. Ceea ce nu este ușor.

În funcție de ceea ce avem de făcut sau de învățat, tocmai cei de lângă noi sunt cei care pot da loviturile cele mai dure, mai ales că sunt cei de la care nu ne așteptăm.

De-a lungul timpului, toți cei care au venit cu diferite misiuni pentru susținerea celorlalți, au fost trădați tocmai de cei în care aveau încredere.

De la Iuda, care l-a trădat pe Iisus, la toți cei care și-au trădat conducătorii, la cei care vin în contact cu noi, în apropierea noastră, este posibil să ne fie înșelate așteptările.

Pentru că avem așteptări.

Iar așteptările reprezintă puncte nevralgice.

Și evoluția se produce când ne eliberăm de punctele nevralgice.

Așadar, este nevoie să învățăm când și cât și în cine să avem încredere.

Și să ne educăm să nu lăsăm garda jos în fața oamenilor 3D, pentru că și ei sunt vulnerabili și, dacă se constată o încredere prea mare, ei vor fi cei care vor ceda în fața energiilor și informațiilor sau entităților negative și vor lovi.

Dar, dacă nu se moare din durere, ea ne fortifică.

E important însă, să învățăm din ea.

În lumea 3D nu este indicat să se lase garda jos.

Cu mult drag,

Flori Mateescu