Riscul Acceptării – I

Există în viața noastră multe situații în care acceptăm diverse lucruri, evenimente, comportamente ale unor persoane.

A accepta că fiecare om este unic, că este croit pentru un anumit drum – al lui, cu tot ceea ce presupune – este corect.

A accepta orice comportament pe care altcineva îl are față de noi, este o variantă subiectivă – de regulă, lipsește stima de sine și persoana care acceptă orice de la ceilalți, consideră că asta merită, că nu merită altceva, că nu este suficient de bună și câte alte variante negative pot fi în mintea omului despre sine însuși!

Există și varianta de a nu accepta nimic de la ceilalți, chiar de a critica vehement greșelile lor, neînțelegând că ele sunt lecții pentru noi, ci afișând o pseudo-superioritate, căci nu e reală, dacă nu există înțelegerea gestului.

Astfel, oamenii tratează greșeala ca rea intenție și reacționează din frică.

Ideal ar fi să își rezolve fricile și reacțiile lor ar deveni mult mai firești și ar face distincția între greșeală și rea voință, dar ar avea și posibilitatea de a evita creșterea alarmantă și autodistructivă a propriului orgoliu!

Cumva învățătura christică: „Să ridice piatra cel care e fără de păcat!” spune ceva?!

Poate că, înainte de a ridica piatra și a lovi în celălalt, ar fi bine să stăm câteva clipe cu noi înșine și să ne întrebăm dacă noi nu am fi putut greși la fel; sau dacă nu cumva am și făcut-o ( că deseori vehemența e proporțională cu greșeala noastră, nu cu a celuilalt – țipăm mai tare și arătăm cu degetul spre celălalt, ca să nu se privească spre noi…).

Și, din experiență știu că lucrurile pot fi spuse în multiple feluri.

Dacă spunem agresiv, celălalt fie va riposta și așa se naște conflictul, fie își va activa inconștient rezistența, ca un scut de apărare și nu va primi nimic din ceea ce transmitem într-o manieră needucativă, de altfel.

Adică ne agităm degeaba, făcându-ne „sânge rău” ( că se produc inclusiv modificări în chimia organismului, nu a apărut degeaba vorba cu „sângele rău”) și, evident, suportăm efectele propriei atitudini. Până când ajungem la înțelegerea unui fapt evident, de altfel: că suntem oameni și unii și ceilalți! Și că, cel puțin în această lume, toți putem greși!

 

Cu mult drag,

             Flori Mateescu