POVESTEA AUREI

RTEmagicC_aura2.jpgNu este chiar o poveste în stilul obișnuit. Este, mai degrabă, o povestire… o descriere, mai curând.

Înainte de căderea biblică, oamenii aveau aure în jurul corpului, pentru că erau în 4D.

Căderea a produs o inversiune în matricea energetică, ceea ce a dus la micșorarea semnificativă a aurelor și la modificarea conexiunii cu Dumnezeu, sincron cu conectarea la planul golului și al întunericului.

Întoarcerea în 4D va produce o reconectare la Dumnezeu și la planul de lumină, ceea ce va conduce și la reactivarea zonei aurice, ca un câmp în culori luminoase, care va înconjura corpul fizic.

Culorile din aură, intensitatea lor, dispunerea, mărimea aurei, configurația ei vorbesc despre noi și starea noastră în fiecare moment.

Aceste lucruri sunt valabile și acum, însă acum sunt și multe culori întunecate în aură, sunt și expresii ale fricilor, ale nesincerităților, ale faptelor, gândurilor sau vorbelor reprobabile, sunt unghiuri și colțuri…

La fiecare dintre noi aura se modifică în funcție de starea de moment. Când avem o bucurie, ea se dilată, are culori luminoase, frumoase, mult roz, auriu, verde…

Cu totul altfel este când avem o stare depresivă – are tonuri de gri-cenușiu… sau o supărare mare – când se închid toate culorile, devin fumurii – evident, funcție de natura supărării este și culoarea care conține informația mai înnegrită…

Un moment de oratorie – ne amplifică albastrul din aură, în timp ce portocaliul se intensifică la cei care fac dragoste…

Verdele intră în comuniune cu natura și se poate extinde la nivel cosmic, emițând valuri de iubire…

Iar roșul, care este complementarul verdelui, fiind polaritatea masculină, reflectă vitalitatea noastră, când are nuanța macului…
…dar, în 3D, nuanțele incendiare ale roșului, indică agresivitatea, mergând până la auto-agresivitate, când capătă nuanțele maronii ale sângelui uscat…

Dar violetul… indică o stare de reverie… de meditație… cu cât este mai deschis, ne orientează spre configurarea legăturii cu Dumnezeu…

Funcție de localizarea fiecărei culori, în cadrul aurei, se pot citi multe lucruri. Există o structură omogenă, echilibrată, ideală, a aurei, dar nu se manifestă în 3D. În 3D, arată ca o paletă pe care un pictor a golit toate tuburile de vopsea și le-a întins, pe unele le-a amestecat… și nu sunt doar nuanțe luminoase.

Iar ele se modifică de la o stare la alta, chiar și de la un minut la altul…

Intensitatea culorilor este și ea importantă, ea reflectând intensitatea trăirilor. Combinațiile de culoare și de intensități diferite, dau ocazia unor analize bogate despre starea de moment, despre sursele de modificare a stării, despre necesarul de corectat.

În lumea 3D există posibilitatea de a modifica, conștient, la voință, anumite culori, de a ascunde altele… de a face niște modificări în aură… Nu este însă un gest de sinceritate… Uneori, poate fi de protecție, de apărare…

Este bine să știm că structura aurică este multidimensională. Dacă dorim, putem vedea secvența de sănătate și ea ne va vorbi despre starea de sănătate a structurii fizice. Dacă dorim să vedem sănătatea psihică, cerem secvența de sănătate psihică. Dacă vrem să vedem câmpul de relație, se arată altă secvență aurică… Pentru informații karmice, altă secvență… Și tot așa…

În 3D, noi nu avem capacitatea de a vizualiza planuri multidimensionale, pentru că nu se poate procesa informația doar cu cât folosim noi din capacitatea cerebrală.

Dar în 4D, vom începe să învățăm cum se face. Și vom învăța și programul de decelare, ca să nu ne uităm doar la poze abstracte, ci să înțelegem și ceea ce reprezintă.

În lumea 4D, oamenii care trec, au aurele luminoase, chiar dacă nu sunt perfecte. Ele reflectă tot ceea ce este de știut despre cineva, dar și lecțiile unde are nevoie de ajutor, pentru că, într-o lume a unimii, a-l ajuta pe celălalt, înseamnă a ne ajuta pe noi înșine.

Atunci, când ne vom întâlni cu cei cu care avem similitudini în aură, vom ști de ce ne întâlnim, care sunt schimburile și corecțiile de făcut, le vom face conștienți, mult mai ușor, fără rezistențe, fără gânduri ascunse (care s-ar vedea imediat în aură!!!), dar care nu mai pot face parte din modul nostru de gândire 4D…

Atunci putem vedea aurele tuturor structurilor vii din jurul nostru: vom vedea cum se reflectă în jurul plantelor, animalelor, diferite ca nuanțe, intensități, mărimi, funcție de ființa care emană aura… vom vedea aura pământului… a tuturor stelelor…

Vom auzi simfonia mișcărilor cosmice, dar și telurice… dar și culoarea sunetului… și intensitatea culorii lui… și mișcarea lui spiralată…

În prima parte a 4D, vom avea de lucrat încă la echilibrări și corecții, dar, pe măsură ce ne armonizăm noi cu, și în noi înșine, și noi cu tot ceea ce este în jur, structurile noastre aurice se vor amplifica și vor căpăta din ce în ce mai multă luminozitate…

Când se obține necesarul de armonie, iar aura va fi foarte echilibrată și frumoasă, se va realiza un alt salt evolutiv, trecerea în 5D, unde structura fizică se va diminua și mai mult, în timp ce aura va crește tot mai mult…

Aceasta este calea prin care vom trece gradual de la ființe fizice, la ființe fizice cu potențial auric, apoi aurice cu potențial fizic, apoi doar aurice… când vom fi doar lumină… structurată conform algoritmului matricei din respectiva dimensiune…vom locui în propria aură… ne vom înveșmânta în propria aură… ne vom hrăni cu energie liberă… fără să mai avem nevoie de tot arsenalul de necesități 3D… acea lume a fizicului, va fi deja mult în urmă…

Ca ființe de lumină, vom putea fi peste tot, oriunde și oricând, zburând în infinitatea cosmică și ajutând alte ființe să-și găsească traseul spre evoluție, așa cum și alte ființe de lumină au făcut aceste lucruri ACUM și în toți eonii de 3D, pentru noi…

Vă invit în această magnifică aventură galactică, pentru că este drumul nostru, al tuturor!

Noi doar alegem când să-l facem…

Putem alege să-l parcurgem de acum!…

 

Cu mult drag,
Florentina Mateescu
Psihoterapeut, Bioterapeut, Hipnoterapeut, NLP
Cabinet de Terapii Alternative: Schimbă-ți Viața!