Oxigen pentru Planetă ( 2 )


Ştiaţi că:

Văile fertile al Tigrului şi Eufratului s-au transformat în deşerturi, după tăierea totală a pădurilor.

La vânturile obişnuite de 3 – 4 metri pe secundă, în interiorul pădurii domneşte calmul.În interiorul pădurii, viteza vântului scade la jumătate faţă de cum este afară.

La 100 de metri în adâncul pădurii, viteza scade la 25%, iar la 200 de metri scade până la 2% din viteza iniţială.

Într-o pădure matură, eroziunea solului este sub 0,2 tone pe hectar pe an, în vreme ce la terenurile despădurite situate pe versanţi înclinaţi, eroziunea poate ajunge şi la 1.500 de tone de hectare pe an.

Vegetaţia forestieră reţine circa 600 de kilograme de pulberi pe hectar, anual.

Autorităţile române au demarat la începutul acestui an programul „Scutul Pădurii” care are ca obiectiv prevenirea şi combaterea faptelor cu caracter infracţional din domeniul silvic.

În cadrul acestui program se vor organiza acţiuni comune în fondul forestier naţional, pe drumurile forestiere şi publice, precum şi la punctele de debitare şi depozitare a materialelor lemnoase în scopul prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale de arbori, descurajării traficului intern şi transfrontalier al materialelor lemnoase cu provenienţă ilicită şi al valorificării acestora.

Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile va finanţa modernizarea grădinilor zoologice cu 130 milioane lei (aprox. 38 milioane euro).

În prezent, în România au fost inventariate un număr de 41 de grădini zoologice, din care 32 grădini zoologice propriu-zise, 6 acvarii publice, 1 delfinariu şi 2 terarii. Autorităţile publice locale au în proprietate un număr de 28 de grădini zoologice, celelalte grădini zoologice fiind deţinute de Muzee de Ştiinţele Naturii şi de către proprietari privaţi.

Sursa: www.onuinfo.ro / www.ecoghid.ro / www.gandul.info / www.gov.ro / www.mmediului.ro

„Cel mai potrivit moment să plantezi un copac a fost acum 20 ani.

Următorul cel mai important moment este acum.”(Anonim)

Fiecare stat de pe continentul american a adoptat oficial un copac şi o floare, în funcţie de aria geografică şi de trăsăturile specifice plantei?

Primele plante au fost adoptate în anul 1893, când statul Minnesota a considerat special pentru regiunea sa pinul roşu şi papucul doamnei în culorile roz şi alb.

Ultima înregistrare a fost făcută în anul 1997 de către statul Alabama, care a ales să adopte pinul cu frunze lungi şi camelia.Anual, pe glob, covorul vegetal (păduri, culturi agricole, ierburi) produce peste 23 de miliarde de tone oxigen, peste 60% din acesta fiind produs de PĂDURI?

În ţara noastră, anual, covorul vegetal produce 40 milioane tone de oxigen?În zilele călduroase, un hectar de pădure elimină 180-200 kg de oxigen şi consumă 220-280 kg de dioxid de carbon?

În sezonul estival, un hectar de pădure poate să absoarbă o cantitate de dioxid de carbon egală cu cea eliminată în acelaşi timp de 200 de persoane?

Un arbore de fag, de 25 m înălţime şi cu diametrul coroanei de 15 m, produce într-o oră 1,7 kg de oxigen, ceea ce reprezintă necesarul de oxigen al unui om pentru 3 zile?

1.000 km parcurşi de un automobil consumă necesarul unui om pentru un an?

sursa: www.milioanedecopaci.ro