PĂȘIRI pe TĂRÂM de BASM

Pe-un picior de plai,
Pe-o gura de Rai,
Merge un alai,
Condus de un crai,
Către munții mari,
Falnici avatari,
Către ape line,
Care scaldă Zâne.
Către Piatra veche,
Intrată-n poveste,
Că e-a alaiului,
Că e Piatra Craiului!

Mergând în Poveste,
Drumul nostru este
Pe sfântul Tărâm
Sacru și străbun…

 

Binecuvântați de adierea sufletelor, am pornit cu grupul spre magicul tărâm al Pietrei Craiului – să găsim Piatra Filosofală a Craiului Nemuritor…

Și ne-am preumblat pașii prin Prăpăstii străjuite de milenarii Paznici de Piatră, cu haine de pădure verde și vie, zdrelite pe alocuri la întâlnirea cu Vânturile și cu Lacrimile Ploii – care ne-au spălat și nouă vecerniile adunate –n viețuiri neluminate de tainele sufletului…

Căutam Străbunii cei Înțelepți să cugete în spiritul nostru stropii de Învățătură care să ne arate Calea…

Iar EI, Cei Buni din vremuri, ne-au deschis Poartă de lumină, să ne curgă Soarele în inimi, ca ploaia pe trupuri…

Și-am colindat pe lângă pajiști cu mioare bălane și mioritici lățoși, ce albeau catifeaua din zeci de nuanțe de verde viu ale pădurii seculare…

Să poposim la Casa Craiului din Poveste, mângâiați de blândețea privirii cailor și de binețele gazdelor…

Și să ascultăm glasul ploii cu baladele Blajinilor, privind mătasea umbrită a cerului și respirând cu nesaț darul de aer al munților, străjeri neobosiți…

Și, după zorii de bucurie copilărească, în care am renăscut cu ziua, am purces spre cărările Timpului, întorcând clepsidra spre Vremea Cetăților…

Și, și mai mult, spre lumea demult apusă a uriașilor dinozauri, ce se iveau dintre arbori sau pe poteci bătătorile de călătorul dintre lumi…

Ca să ne străduim apoi să ne purtăm pașii spre pântecul de piatră al Peșterii Cetății, din care o nouă zămislire către lumină ne-a readus la viața de zi cu zi…

 

Cu mult drag,

Flori Mateescu