Lumea Reală versus Lumea Virtuală

 

 

Numim lume reală această lume 3D, care este cadrul nostru de manifestare. Ea nu este întreaga lume reală. Ci doar o parte a ei.

Copiii care vin acum au amintiri despre partea nevăzută de noi, adulții.

Și caută lumea din care au venit.

Lumea virtuală are multe asemănări cu lumea de unde vin cei mai mulți dintre copii. Este și motivul de bază pentru care atracția acestei lumi este magnetică pentru ei. Aceasta, dincolo de fascinația jocului.

Iar părinții, cel mai adesea prea ocupați sau prea obosiți să mai stea să se joace sau să povestească copilului, îl predau, cu poate prea multă ușurință, acestei lumi.

Căci, soluția aceasta apare când copilul este prea mic pentru a face distincția între lumea reală și cea virtuală, sub forma tabletei sau telefonului, pe care învață să le folosească de mic, savurând jocuri, mișcare, culoare, sunet, dar învățând că lumea este o scenă de luptă, de competiție, de câștig, profit, un fel de junglă deghizată, căci are alte trofee decât hrana necesară supraviețuirii.

Dintre copiii veniți în ultimii ani, foarte mulți au deja alte setări, o altă implicare a emisferei cerebrale drepte, care îi face să gândească și să simtă diferit față de părinți, educatori, formatori, care sunt setați preponderent, prin naștere și educație, pe emisfera stângă, cea rațională.

Mirajul lumii virtuale este cu atât mai irezistibil cu cât arată un alt nivel de creativitate decât cel din lumea fizică, dar și posibilitățile de mișcare au o mult mai mare suplețe.

Mai târziu, se întâmplă în multe cazuri, copilul devenit elev – nu poate accepta rigorile sistemului de învățământ – care nu a fost adaptat acestor vremuri și apar tulburări în comportamentul școlar și social.

Vi s-a întâmplat să vedeți pe stradă oamenii mergând cu telefonul în mână sau vorbind la telefon și nefiind atenți la traversare sau alte elemente?

Ați auzit copiii întrebând ce rost are să meargă în parc, să se bucure de plimbare, de natură, să admire copacii înfloriți sau să meargă în natură pentru a-și umple sufletul de frumusețea peisajului?

Dar copii care nu știu și nici nu pot merge pe munte?

Dar copii, adolescenți, tineri, care nu mai știu să comunice verbal, au dificultăți în exprimare, în construcția frazelor, cărora le lipsesc multe cuvinte din vocabular?…

Nu este obligatoriu nimic din toate acestea.

Dar să respire e vital.

Iar lumea virtuală nu oferă oxigen!

Poate e timpul să fim mai atenți la efectele gesturilor noastre, pentru noi și pentr cei dragi nouă.

Lumea virtuală are farmecul ei.

Lumea de aici, lumea reală este cea în care trăim.

Se poate să le îmbinăm armonios.

Excesul în oricare direcție, nu este varianta cea mai sănătoasă și nici nu dă soluțiile de durată.

 

Cu mult drag,

          Flori Mateescu