Forme Derivate de Obţinere a Stărilor Hipnotice

Cum „nimic nu este nou sub soare”, nici hipnoza nu este ceva nou.

Nu este nici acum şi nici în trecutul îndepărtat nu era ceva necunoscut, fiind obţinută adesea cu ajutorul unor plante halucinogene. De pildă, şamanii din America de Sud, în special din Peru, folosesc ayahuasca sau peyote, fiind fierturi din plante, cu proprietăţi halucinogene.

În China era folosit opiumul extras din mac.

Şi acestea nu sunt singurele astfel de plante.

Motivul însă, pentru care practicau aceste ritualuri când consumau plantele care le induceau stările hipnotice, lor le era foarte clar. Nu o făceau degeaba, nu o făceau doar din dorinţa de a ajunge la trăirea stărilor de conştiinţă modificată, ci şi pentru a se folosi de anumite potenţialităţi psihice, care se manifestau în timpul acestor stări.

În prezent, una dintre marile probleme cauzatoare de patologie sau de moarte, este consumul de droguri. Substanţele din compoziţia lor au efecte halucinogene. Dar dau dependenţă şi produc şi modificări la nivel organic, în special la nivel cerebral.

Rata mortalitaţii consumatorilor de droguri este în continuă creştere.

Evident, şi în acest caz, din nefericire, metodele de combatere a consumului de droguri nu vizează rezolvarea cauzei, adică a situaţiei care a dus la consum.

Părerea generală este că paşii în crearea dependenţei de droguri sunt: 1) anturajul unor persoane consumatoare, care îşi povestesc experienţele din timpul transei halucinogene; 2) curiozitatea de a trăi astfel de stări (însoţită, inconştient de o supraevaluare a capacităţii de a nu dezvolta dependenţă); 3) plăcerea sau euforia dată de dezinhibiţiile produse de substanţele adicţionate – aceasta fiind partea căreia i se dă cea mai puţină importanţă, fiind, de fapt, cea care a generat răspândirea atât de mare a drogurilor; 4) dependenţa. În continuare, cei mai frecvenţi paşi sunt patologia şi moartea. Puţine persoane urmează tratamentele de dezintoxicare, costurile sociale fiind foarte mari, şi, dintre acestea, puţine scapă de drog…

Educaţia legată de droguri vizează strict interzicerea lor. Adică le aşează pe platoul cu fructe interzise… şi excesiv dorite…

Adevărata corecţie ar presupune mari schimbări la nivel social…

O abordare mai inteligentă şi mai apropiată de adevăr, ca şi de soluţionare, ar fi un studiu al motivaţiei interioare pentru consumul de droguri.

De altfel, substanţele care produc dependenţă, sunt, în general, substanţe produse de organism, dar care, în urma consumului, deci a alimentării cu substanţă din exterior, nu mai sunt produse de organism, pentru că se folosesc cele din exterior.

Această situaţie este identică şi în consumul de tutun şi alcool.

De pildă, nicotina este secretată de ficat şi este necesară în procesul metabolic. Aducerea ei din exterior, diminuează această producţie a organismului. Dacă aportul din exterior este egal cu necesarul pe care îl foloseşte organismul în realizarea proceselor digestive, va fi inhibată total producerea de către organism a nicotinei, pentru a nu ajunge la situaţia de a avea o cantitate excedentară de nicotină. În această situaţie, efectele sale nu mai sunt în parametrii unei bune funcţionări organice.

Fiind adaptabil, datorită posibilităţii de a-şi regla procesele chimice şi endocrine aflate în spatele fiziologiei sale, organismul învaţă acest mod nou de utilizare a substanţei necesare, fără să o mai producă el.

Renunţarea forţată, bruscă, la consumul de substanţă, produce sevraj.

Sevrajul este o stare accentuată de disconfort, fizic şi phihic, generată de necesitatea realizării în continuare a proceselor organice, care foloseau substanţa adicţionată. În această situaţie, organismul nu este avertizat prealabil, nici fizic, nici psihic, că trebuie să reia producţia de substanţă. De altfel, este destul de greu să reia brusc producţia la nivelul necesar.

Variantele de renunţare ţin de atitudinea psihică faţă de această situaţie.

În primul rând, pentru oricare abordare, prima condiţie este ca persoana să vrea să renunţe la adicţie. În caz contrar, tot efortul şi investirea au doar şanse de eşec. Adicţia nu este doar un comportament învăţat, care se cere dezvăţat.

În cazul în care persoana îşi doreşte să renunţe la adicţie, deja înseamnă că a făcut nişte paşi psihici în direcţia dorită. Deja are nişte conştientizări, un travaliu interior pro şi contra adicţiei, o implicare în procesul corectiv. Pe măsură ce psihicul asimilează gândul, dorinţa şi eventualitatea renunţării la adicţie, încep să apară primele rezistenţe interioare la consum. Tinde să apară rărirea sau scăderea cantităţii consumate.

În paralel, organismul a fost deja informat de acţiunea intenţionată, de efectele travaliului psihic. Deci, începe să se aştepte la scăderea aportului exterior. Una din rezistenţe, care favorizează varianta pro adicţie, este starea de comoditate a organismului, care nu mai trebuia să muncească pentru această producţie, ci o primea lejer din exterior.

Atitudinea psihică, datorată în special conştientizărilor, este cea care determină reacţia organismului, care începe să se pregătească pentru activitatea productivă.

În această perioadă este optim să fie abordată şi terapia, care să susţină eforturile personale. Ajutorul din exterior, mai cu seamă că vorbim pe personalităţi dependente, este un suport moral de mare valoare, care completeză competenţa terapeutică, în activitatea angajată, de renunţare la adicţie.

sursa: „Cartea Trecerii – Hipnoza o cale de autocunoaştere”

autor: Florentina Mateescu