FORME DE ILUZII

Telespectatorul-copilSpuneam în articolul precedent din seria ILUZIILE ÎN CARE TRĂIM, că vom analiza câteva tipuri de viață trăită în iluzie.

Din start, repet ceea ce am mai spus în articolele anterioare, lumea tridimensională este total altfel decât lumea reală, multidimensională, ea fiind, de fapt, o lume răsturnată. Acesta este efectul “căderii” din Grație, adică schimbarea conexiunii energetice, spirituale, din preponderența de conexiune cu Lumina, în conexiunea cu întunericul, cu lipsa luminii.

Dacă suntem sinceri cu noi înșine, acceptăm că foarte multe din trăirile, gândurile, emoțiile, intențiile, vorbele noastre, multe dintre emisiile noastre nu sunt chiar luminoase sau conținătoare doar de lumină. Multe conțin rău, dorințe de pedepsire, judecarea celorlalți, critici la adresa altora, invidii, vorbe răutăcioase și multe alte manifestări, care poartă și o parte de rău, nu doar de bine, așa cum ar fi frumos, indicat și sănătos!

Mai mult, sunt și porniri care nu au lumină aproape deloc sau chiar deloc: vorbim de orgoliu, minciună, înșelăciune, manipulare, trădare, viol, crimă, la scară mică sau mare… sau foarte mare…

În fiecare dintre aceste gesturi sau porniri, contează în primul rând, intenția!, pentru că ea este izvorâtă din atitudinea față de ceilați oameni, față de animale, plante, pământ… față de toată Creația,… față de Dumnezeu…

…și aici apare o problemă fundamentală: conexiunea cu Dumnezeu!…

…pe care noi am cam uitat să o păstrăm…

…de foarte multe ori, oamenii își amintesc de Dumnezeu doar atunci când au probleme, necazuri, suferințe… și atunci pornesc pe calea bisericii, se roagă, dau acatiste, merg la slujbe, citesc rugăciuni, acatiste și psalmi… țin post, se spovedesc, se împărtășesc… fac drumul ghidat de învățăturile creștine…

…unii o fac cu sinceritate, cu smerenie și cu credință…

…și primesc răspuns la rugăciunile lor…

…alții, o fac mai mult stereotip, ca să nu se spună că nu au făcut-o și pe asta… neînțelegând cum mersul la biserică sau rugăciunea le poate rezolva problema…

E un mod de a gândi,… în care lipsa principală este educația conexiunii reale cu Dumnezeu…

…Dar, aici ne întoarcem la ceea ce spuneam mai devreme: în dimensiunea a treia, conexiunea cu Dumnezeu este modificată! Și am putea spune, toată cavalcada tridimensională este ca să găsim drumul înapoi spre Dumnezeu, după ce orbecăim prin drumuri ale suferinței…
Pentru că toate acestea, sunt drumuri ale iluziei…

&

Să încercăm să conturăm o viață în iluzie: dacă ne uităm puțin în jurul nostru, rodul neatenției/comodității/nepriceperii noastre, dar care face parte din programul existențial, pentru că era necesar să se ajungă și aici, este că foarte mulți copii, adolescenți, tineri, s-au rupt de realitatea vieții fizice și s-au refugiat în lumea virtuală, a desenelor animate, jocurilor pe telefon, tabletă sau computer, în socializarea virtuală, în comunicare virtuală, fără contactul direct cu celălalt, fără să poată fi făcut schimbul de mesaje non-verbale, de emoții, de intensități ale trăirilor… cel mai adesea, fără să fie trait în mod real momentul… ci, în mare măsură, doar povestit…

Acești copii ajung așa pentru că nouă, ca părinți, ne este mai comod sa-i lăsăm în lumea virtuală, unde ei se simt agreabil, nu-i atinge nimic în mod real, deși această lume creată virtual este foarte frecvent populată cu monștrii și cu fapte monstruoase… dar ideea este că sunt doar filme… sau doar jocuri… care sunt atât de inofensive, încât intră în mintea și apoi în sufletul copilului neprotejat (în primul rând de părinți și apoi de societate)…

Unii copii reacționează la aceste inducții, sesizând pericolul… și încep să se opună mesajelor și sugestiilor malefice conținute de acestea…

Unii au chiar coșmaruri… visează noaptea că ei sunt urmăriți de ființe monstruoase, asemănătoare celor din lumea virtuală…

Unii dintre ei, dacă își depășesc blocajele, comunică cu părinții, iar o parte a părinților chiar caută soluții pentru aceste frământări și suferințe ale copilului… Unii chiar iau măsuri reparatorii, schimbă puțin obișnuințele și sunt mai atenți la copiii lor…

Alții nu fac nimic, tratează superficial problemele copiilor… sau nici copiii nu le mai spun nimic, pentru că nu au găsit înțelegere, atenție sau îndrumare nici cu alte ocazii… părinții fiind adesea prea ocupați sau obosiți pentru a mai fi prezenți cu adevărat lângă copiii lor…

Un efect resimțit de mulți copii este nevoia de apartenență la o lume… pentru că lumea reală, în care sunt părinții și alți oameni, îi ignoră…

Și se refugiază în lumea virtuală… în iluzie,… mulți dintre ei petrecându-și ani de viață în iluzie… alții nereușind să mai iasă de acolo… unii nu mai reușesc să socializeze, să comunice cu ceilalți,… mulți se aplatizează emoțional – nu mai pot trăi emoțiile, bucuria, iubirea, fiorul vieții… mulți nu se pot integra profesional… social… relațional… nu pot să-și asume responsabilitatea propriei vieți,… cu atât mai puțin să își construiască o familie, un cămin, să facă și ei copii…
Cred că este timpul să medităm la ceea ce se întâmplă copiilor noștri și să ne uităm mult mai mult și mai iubitor la ei…

Și noi, nu doar societatea, suntem părtași la viața lor în iluzie!…
Vom mai povesti și despre alte modele de viață în iluzie, cu speranța că aceste informații sunt de un folos real și vor ajuta, acolo unde este nevoie.

Cu mult drag, să vă scăldați în Lumină!
Florentina Mateescu

Sursa imagine: http://medlive.hotnews.ro/televizorul-si-copiii-efectele-negative-asupra-evolutiei-cognitive-si-a-vietii-sociale.html