EXISTĂ FIINŢE ÎNTUNECATE?

Pentru mine, la început, nu a fost foarte clar acest lucru. Am crezut că fiinţele malefice sunt toate asemenea reprezentărilor lor din picturile renascentiste, dar mai ales din cele bisericeşti.
Educaţia laică, lipsa de informare, concepţiile generale şi poate şi alte considerente m-au făcut să cred că în picturile renascentiste apăreau diavoli pentru că era vorba de o concepţie a epocii, că aşa vedeau lumea, oamenii de atunci, dar noi, formaţi în concepţia materialist-ştiinţifică, nu mai este cazul să credem aceste bazaconii.
Undeva, în mintea mea era ideea că oamenii trecutului îşi explicau nişte fenomene negative ca fiind produse de diavoli, în timp ce noi, astăzi, beneficiari ai descoperirilor ştiinţifice, ştim bine că nu este aşa.
Este posibil ca, la această concepţie, să fi contribuit şi imaginea prezentată şi astăzi chiar, în multe biserici, a unui Dumnezeu răzbunător, neiertător, care ne vede păcătoşi şi în multe alte feluri, în care se scrie despre oameni în textele religioase, ca aceasta să fie suficientă pentru a umple lumea nevăzută.
Dacă Dumnezeu ne pedepseşte, ne face să suferim, de ce ar mai trebui să existe şi diavoli, tot pentru acelaşi lucru?
Dar dacă şi Dumnezeu şi diavolii există ca să ne producă suferinţă, de ajutat cine ne mai ajută??! Şi ce ar avea şi Unul şi ceilalţii cu noi?
Pentru că, în concepţia tridimensională, atât Binele, cât şi răul, există în afara noastră şi de acolo ne influenţează vieţile.
O contribuţie determinantă pentru aceste concepţii, lansate şi întreţinute pentru mentalul unor oamenii care puteau fi induşi în eroare, o are şi limita dată de cele cinci simţuri fizice ale noastre.
Deja ştiinţa a stabilit foarte clar că plaja de receptare informaţională, oferită de cele cinci simţuri ale noastre, este foarte restrânsă: fiecare din cele cinci simţuri este coordonată de analizatori nervoşi, care pot lucra într-o bandă limitată de frecvenţă vibraţională. Acest lucru înseamnă că ceea ce este înaintea valorii minime şi după valoarea maximă a benzii de frecvenţă în care se poate lucra, analizatorii noştri nu ştiu să deceleze informaţia: s-o culeagă, s-o proceseze şi să o transmită în planul nostru conştient, ca s-o înţelegem.
Un exemplu foarte bine cunoscut deja de către toată lumea este al electricităţii.
Ştim ce este electricitatea, ce poate să facă, stă la baza a foarte multe activităţi din viaţa cotidiană, chiar suntem, în mare măsură dependenţi de ea pentru multe lucruri din viaţa noastră. Dar, chiar dacă mulţi oameni cunosc principiile de funcţionare a electricităţii, oamenii nu văd, cu simţurile 3D, cum circulă electronii…
Este foarte posibil ca informaţia că există lume întunecată, să fie primită de unele persoane cu scepticismul şi sarcasmul cu care au fost primite şi primele experimente despre electricitate.
Există tendinţa la foarte mulţi oameni ca atunci când nu înţeleg anumite lucruri, în loc să-şi dea timp de analiză sau de instruire, să emită energii, păreri, atitudini… denigratoare …defavorabile, în diverse grade.
Aş sugera să existe temperanţă în legătură cu opiniile despre lumea întunecată, care vor fi exprimate.
Şi aceasta nu din consideraţie faţă de mine, pentru că, cine citeşte aceste informaţii fără să mă cunoască, are libertatea să-şi pună multe semne de întrebare.
Din tendinţa de negare, care este un mecanism psihic de apărare, se poate genera un program de atragere a acestor entităţi, pentru că diferenţa majoră şi care chiar îmi doresc să fie bine înţeleasă, este că:  diavolii au lansat şi întreţinut minciuna că ei nu există, dar asta o susţin ei! Dacă însă, o susţine un om, le lezează orgoliul. Iar următorul pas este să dovedească celui care îi neagă, că, de fapt, diavolii şi întreaga lume întunecată – există…
Şi nu doresc nimănui să intre în atenţia lor!!!
Poate că, după ce înţelegem că şi ei fac parte din Realitate, vom începe să fim ceva mai atenţi când se trimit spre direcţiile întunecate orice: om, animal, situaţii… neacceptarea existenţei diavolilor nu îi împiedică pe ei să lucreze. Iar noi ne încărcăm cu multă energie şi informaţie negativă, care se transformă în karmă pentru noi…
Cine „dă dracului, naibii…sau oricui din zona asta” pe cineva sau ceva, trebuie să fie conştient că se programează ca, la un anumit moment să plătească această dare răului (despre care vom vorbi, să vedem cum funcţionează); plata se va face fiind „dat răului” chiar cel care i-a dat pe alţii… pentru că aceasta este informaţia pe care şi-o scrie în propriile structuri (vom mai vorbi despre cum se face inscripţionarea aceasta).
Dar să revenim la tema noastră.
Subiectul acesta este oarecum tabu. Ceea ce am mai citit despre această zonă a fost despre vampirismul energetic, un material amplu şi bine informat; vom vorbi şi noi despre acest subiect, ca să explicăm şi cum se realizează, pentru a deveni conştienţi de procesele din jurul nostru şi cum putem gestiona anumite situaţii favorabil pentru toţi (mai puţin pentru partea întunecată).
Persoanelor sceptice şi celor care simt că nu pot citi astfel de informaţii, le recomand să le evite.
Sunt însă, alte persoane care au mare nevoie de informaţiile acestea şi îmi doresc ca acest demers să le fie util.
Nu se scriu uşor. Nu se accesează uşor. Nu se citesc uşor. Poate apărea somnolenţă, lipsă de interes, uitarea de a citi în continuare… acestea fiind primele forme de bruiaj utilizate mai ales la începutul oricărui drum spiritual.
Pot, de asemenea, să apară stări de disconfort, de iritabilitate sau agitaţie, mai accentuate, discuţii contradictorii cu cei din jur, stări de frustrare, disconfort, poate furie…
Toate, însă, sunt etape.
Trecând peste ele, putem cu toţii să mergem mai departe.
Şi, mai departe înseamnă să reuşim să integrăm adevărata Realitate în noi, în complexitatea ei, pentru a ne reechilibra. Doar echilibraţi putem trece în următoarea dimensiune.
Pe această cale, chiar aş dori să atrag atenţia că: cei care trebuie să lucreze cu noi, suntem noi înşine!!!
Nu extratereştrii, nu fiinţele de lumină, nu fluxurile luminoase puternice!! Ele vin DOAR ca să ne susţină, să ne îndrume, să ne ajute, NU SĂ FACĂ LUCRURILE ÎN LOCUL NOSTRU!!!
 
În viaţa tuturor există şi bine şi ceea ce numim noi  „rău”. Integrarea acestor informaţii aduce multă cunoaştere şi protecţie, dar nu este pe placul celor din lumea întunecată, care astfel vor pierde din teritoriu.
Eu însămi am analizat destul de mult dacă să dau sau nu aceste informaţii. Le explic multor persoane care vin la mine cu astfel de probleme. Dar sunt puţini oamenii cu care interacţionez direct, faţă de câţi de mulţi oameni au nevoie de această cunoaştere.
De altfel, din punctul meu de vedere, nici nu putem să mergem cu adevărat mai departe, până nu rezolvăm aceste probleme din noi, fie că le conştientizăm sau nu.
Pe parcursul foiletonului nostru despre lumea întunecată, cei care citesc cu atenţie şi cu mintea deschisă, vor înţelege foarte multe lucruri, o mare parte chiar din propria viaţă.
Florentina Mateescu

Lasă un răspuns