Detalii Excursie – Sanctuarul Urşilor – Libearty Zărnești – 21 Octombrie 2017

Data: 21 Octombrie 2017 ( sâmbătă )

Locaţie: Sanctuarul Urşilor – Libearty Zărneşti – Str. Rovine nr. 7, Braşov

Investiţie: 130 lei – include biletul de intrare, masa de prânz şi adopţia unui ursuleţ în numele grupului
( Meniul va fi prestabilit: ovo-lacto-vegetarian sau non-vegetarian – preferinţă care va fi înregistrată la înscriere )

Înscrierea – pe mail: flori.mateescu88@gmail.com sau la telefon: 0724.395.496Vali
– înscrierea este considerată valabilă după achitarea unui avans de 50%
ultimele înscrieri vor avea loc până pe data de 07 Octombrie
diferenţa de 50% se achită până la data de 15 Octombrie

Plata: se face numerar la Cabinet sau în Cont: RO31 RNCB 0075 0029 6561 0004, deschis la BCR – Sector 4, Bucureşti, pe numele Florentina Mateescu.

Transport – cu autoturisme personale
– distanţa aproximativă: Bucureşti – Libearty Zărnești – Bucureşti = 400 km
– consum mediu / autoturism = 10 %
– cost mediu / autoturism = 200 lei
– cheltuielile de drum – combustibil, rovignietă ( după caz ) – se împart între toți pasagerii, cel mai corect, în mod egal

Cei care sunt dispuşi să primească pasageri în maşina personală sunt rugaţi să specifice la înscriere numarul de locuri disponibile, dar și adresa (zona) de plecare, astfel încât, cei care vor fi luați ca pasageri, să fie aproximativ din aceeași zonă.

De asemeni, cei care nu au la dispoziţie maşină personală sunt rugaţi să specifice acesta la înscriere, cât şi zona de domiciliu, ca să poată fi repartizaţi în maşinile cu locuri disponibile.

Reguli de Mers în Coloană de Maşini

Pentru buna desfășurare a unei drumeții în coloană de maşini, din experiența unor zeci de drumeții, de-a lungul anilor, vom enumera o suită de reguli de care este bine să ținem cont pentru a optimiza deplasarea grupului:

– pentru eficientizare și confort, atunci când se merge cu mașini personale, cei dispuşi vor anunța locurile disponibile, dar și adresa (zona) de plecare, astfel încât, cei care vor fi luați ca pasageri să fie din aceeași zonă sau de undeva de aproape.

– repartizarea pe mașini va fi anunțată din timp, cu numere de telefon schimbate între pasageri și șofer, pentru a nu se crea încurcături.

– cheltuielile de drum – combustibil, rovignietă ( după caz ) – se împart între toți pasagerii, cel mai corect, în mod egal.

– vor fi stabilite un punct şi o oră de întâlnire unde se adună toată lumea.

– la punctul de întâlnire se anunță detaliile drumului și fiecare șofer va primi o descriere a traseului, în formă printată.

– la punctul de întâlnire se vor aplica pe parbriz, în dreapta sus și pe lunetă, în stânga jos, numerele pe care mașinile le vor avea în coloană.

Scopul numerelor de pe mașini este să se poată repera mașinile din grup, fără să fie necesară memorarea tuturor mașinilor sau a numerelor – căci pe drum, se pot intercala în coloană și alte mașini similare. De asemeni se evită greșirea drumului, deci și întârzierea întregii coloane.

Ordonarea mașinilor în coloană va fi după cum urmează:

Mașina 1 este cap de coloană, cea care conduce grupul; Mașina 2 – organizatorii; mașinile din centrul coloanei vor fi alternate – mașini cu putere mai mică a motorului sau șoferi mai începători, încadrate de șoferi mai experimentați; ultima sau ultimele 2 mașini vor fi cele mai puternice și șoferi experimentați, care să țină coloana coerentă și să poată readuce la traseu eventualii rătăciți. Dacă grupul este mai lung, se stabilesc grupe intermediare – în funcție de numărul de mașini, pe aceleași criterii.

Coloana se ține obligatoriu la ducere, pentru întoarcere rămân în coloană cei care doresc, deoarece deja se cunoaște traseul și fiecare își stabilește cum consideră, drumul spre casă. Doar se anunță ieșirea din coloană, ceea ce nu va mai afecta numerele atașate pe mașini.

Toată lumea va avea telefoanele organizatorilor, astfel încât, pentru orice situație apărută pe traseu – stare de rău a cuiva, necesitate de mers la baie, etc, să se anunțe ieșirea din grup sau oprirea coloanei.

De la începutul drumului se va anunța la ce benzinărie se va face pauza de baie pentru toată coloana, pauză inclusă în programul calculat astfel încât să fie respectat programul stabilit.

Este indicat să se respecte ordinea în coloană, pentru că nu va da nimeni probă de viteză sau abilități șoferești, dar sunt persoane care vor avea nevoie de susținere, mai ales la trasee mai lungi.

În cazul depășirilor, de regulă se ține cont de posibilitatea de manevră a întregii coloane sau cât mai mult din ea.

La schimbarea direcției de drum, funcție de vizibilitate, Mașina 1 oprește pe dreapta în primul loc care permite gruparea coloanei, pentru a nu se pierde nicio maşină.

Orice hotărâre luată pe drum de Mașina 1, în funcție de situaţiile apărute, se anunță la oprire, pentru că sunt cazuri când nu pot fi anunțați toți șoferii de deciziile rapide.

 

Acest regulament va însoți anunțurile pentru tabără / excursie, astfel încât, prin lecturare repetată să fie fixat în memorie.

 

Cu mult drag,
Florentina Mateescu