Povestea Mea

Bună,

Sunt Florentina Mateescu și sunt licenţiată în Sociologie, Psihologie şi Pedagogie, am absolvit Masterul de Phihologie Judiciară şi Victimologie, Masterul de Psihoterapii Psihanalitice şi am formare de şase ani în Hipnoza Clinică şi Tehnici de Relaxare Eriksoniană.

Sunt bioterapeut, psihoterapeut, hipnoterapeut, fac programare neuro-lingvistică, ţin cursuri, seminare, ateliere de lucru, conferinţe, organizez drumeţii cu tematică spirituală, scriu carţi și articole cu teme psihospirituale, particip la emisiuni televizate și am o suită de filmuleţe informative.

Practic aceste activităţi de aproape douazeci de ani, în care am acumulat o foarte vastă experienţă, în cele aproape şaptezeci de mii de ore de practică şi din întalnirea cu câteva mii de persoane.

Anii de practică asiduă mi-au daruit enorm de multe posibilitaţi de învăţare, de studiu al fiinţei umane şi a cadrului de desfăşurare a vieţii, urmărind să înţeleg matricea existenţială şi modul în care ea funcţionează. Astfel, am înţeles programul evolutiv al societăţii şi individului şi am cercetat o gamă foarte bogată a aspectelor psihice şi spirituale, ca şi metamorfozele lor continue.

Acum a sosit momentul în care se petrec multe schimbări la nivel planetar, care sunt generate de modificările vibraţionale ale planetei, care a trecut din Dimensiunea a Treia ( 3D ) în Dimensiunea a Patra ( 4D ) ( vezi articolul meu „Ce sunt Dimensiunile” ). Acest lucru implică o schimbare vibraţională corespunzătoare şi în structurile umane – ale TUTUROR OAMENILOR DE PE PÂMĂNT. Nu este o schimbare doar a celor care au avut deschidere spirituală până acum, ci a tuturor, căci până acum planeta, ca sursă şi spaţiu al vieţii noastre ne întreţinea viaţa în Dimensiunea a Treia, pe când acum această dimensiune este la finalul ei şi nu va mai fi posibil să se întreţină viaţa 3D.

Trecerea în 4D este posibilă, dar trebuiesc făcute anumite demersuri individuale. Spre deosebire de pionierii domeniului, toţi cei care pornesc acum pe drumul către ei însişi, către aprofundarea propriei fiinţe, pot fi ghidaţi și acest lucru este cel pe care îmi doresc să vi-l ofer.

Ceea ce avem de înţeles este că trecerea aceasta nu este o alegere opţională, ci o responsabilitate pe care ne-o asumăm pentru propria viaţă, pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri.

Ce pot eu să fac?

Să ofer cu toată generozitatea ceea ce am acumulat în aceşti ani, în cea mai accesibilă variantă, astfel încât să poată fi înţeleasă de oricine. Mai mult, toată această informare este structurată pe nivele, astfel ca fiecare să poată accesa de unde are nevoie.

Din experientă, pot să îţi spun că baza informaţională care să-ţi explice ce se întamplă acum pe planetă şi traseul pe care se poate continua drumul, este necunoscută chiar şi în cea mai mare parte a lumii spirituale. Informările pe care le dau eu, sunt rezultatul studiului asiduu şi necontenit, început cu mult înaintea practicii psihospirituale şi reprezintă informaţii sursă, validate de toate ştiinţele cu care te-ai întâlnit în anii de şcolarizare şi încă altele.

Aceasta face posibilă verificarea informaţiilor de către oricine şi oricând.

Dorinţa mea este ca acest traseu al trecerii să fie abordat de cât mai multă lume.

Eu doar aduc informaţia, care este inedită şi transformatoare.

Tu eşti cel care poate alege să vină şi să înceapă cea mai spectaculoasă şi binefăcătoare metamorfoză a fiinţei tale!

Şi tot tu eşti cel care poţi să îţi manifesti iubirea pentru cei pe care îi doreşti în continuare alături de tine și să le transmiţi aceste informaţii, astfel încât să veniţi împreună să parcurgem cât mai mulţi acest drum fabulos spre lumina din noi!!!

TU ALEGI!!!

Eu doar îmi doresc să faci alegerea potrivită pentru viaţa ta, pentru care nu pot să decid eu sau altcineva, ci doar TU!!!

*
   *    *


Acest site este o dorinţă de-a mea din anii trecuţi, careia i-a
sosit timpul să se nască şi să crească. Este o creaţie foarte dragă mie, pe care am conceput-o pentru a v-o dărui.

Ceea ce găsiţi aici sunt informaţiile despre momentele pe care le parcurgem cu toţii acum. Sunt izvorâte din preocupările mele; dar sunt şi lucruri pe care aş dori să le împărtăşim împreună, să ne fie tuturor de folos, să răspundă necesităţilor fiecăruia dintre noi.

Găsiţi aici, discutate, o serie de teme de interes specifice acestui moment, fie prezentate în diverse cadre organizate (congrese, conferinţe, târguri de spiritualitate), fie texte pe care le scriu pentru noi toţi, să ne dea subiecte de discuţie, din care învăţăm cu toţii; fie ateliere de lucru, seminare, înregistrări, meditaţii, cursuri…toate atât de necesare…

…Creştem împreună, învăţăm împreună, pentru că suntem o mare familie…Copiii Pământului…şi ai Universului…

Veţi găsi la secțiunea „Articole” câteva dintre temele pe care le-am abordat în diverse situaţii, iar la sectiunea „Cărţi” sunt cărţile pe le-am scris cu dorinţa să vă fie de folos.

Oricum, mai  este de discutat pentru oricare dintre temele prezentate până acum. Ceea ce este important, este prezenţa noastră în viaţa pe care o trăim, încercarea de a creşte împreună, de a merge mai departe…

Am transferat şi câteva articole de pe blogul pe care am scris până acum, pentru ca noii utilizatori ai site-ului să le poată accesa.

Scopul acestui site este să fie un punct de întâlnire, de discuţii frumoase, constructive, să fie de folos cât mai multor persoane şi să ne ajute să trăim cât mai frumos fiecare clipă din viaţa noastră!…

În esenţă, e darul meu pentru voi, pentru noi toţi!

Vă aştept cu mult drag,

 Florentina Mateescu