Critica

Este un comportament atât de frecvent întâlnit, încât multor persoane le este o a doua natură.

De ce nu natură primă?

Fiindcă nu așa am fost setați inițial. Am fost setați să ne uităm la noi înșine și să traversăm propriile noastre lecții de viață.

Dar, modelul distorsionat și distorsionant al Dimensiunii a Treia, a dat posibilitatea dezvoltării masive unei suite ample de manifestări în opoziție cu Legea Universală.

Adesea, critica a fost efectul invidiei: se uită omul la vecinul/vecina – ce fac, ce au, cât au, iar dacă constată că au mai mult, mai bun, ceva ce se consideră că este deasupra a ceea ce are privitorul, începe invidia.

Iar urmarea primă, în planul comportamental, este critica: da, are, dar cum a făcut ce are? Dar de unde le are? Dar, ce, cum a putut face mai mult decât altul? Sigur sunt lucruri neortodoxe acolo!…

…Dar câștigă prea mult pentru cât muncește!!… Dar nu a făcut treaba bine!… Nu a terminat ce avea de făcut!… ( puteți continua lista și să vedeți câte critici ați tot auzit și le puteți scrie aici ).

La ceea ce face celălalt: aaa, face greșit! În mod sigur nu este bine ca el! E un om… ( cu atribuiri negative, care, în mod sigur nu va trebui urmat, eventual evitat…)

La ceea ce spune celălalt: aaa, nu știe ce spune! Părerea lui este greșită! Nu spune adevărul ( al meu, versiunea pe care eu o validez ca adevăr, care nu este neapărat adevărul ultim și imuabil! )

Și aici este bine să știm că mintea conștientă a fiecăruia poate procesa doar cu elementele accesate conștient; deci, ceea ce se acumulează ca informație non-conștientă nu se asimilează în conceptul final. De aici – nu e corect ce spune sau face celălalt, pentru că eu cred că așa e bine!

Dacă vreți o comparație – e ca și cum un copil care a învățat ecuația de gradul 1: 2 + 3 = X, va spune că sistemele de ecuații sunt greșite și aberații ale altor persoane.

Ce efect apare?

Cel frenator! În loc să mergem mai departe, să ne dezvoltăm, să căutăm noi soluții și noi elemente evolutive, noi ne limităm la ceea ce știm și considerăm că altceva nu mai există sau nu este bun, benefic, necesar – doar pentru că este făcut de alții, nu de noi înșine. Este o variantă de a ne băga în seamă, dar nu ca să ne manifestăm valoarea, ci non-valoarea.

Cu siguranță, ați întâlnit situații în care persoane care nu fac nimic le critică pe cele care fac.
( cei care fac, pot să și greșească în drumurile lor, dar: nu stau pe loc, greșesc, se redresează, schimbă ceva în ei sau în jurul lor, dau posibilitatea de a fi creat progresul! )

Cei care nu fac încearcă să fie și ei văzuți, să primească atenția și, deci, energia celorlalți, dar cu ceea ce pot – nu să facă, ci să vorbească despre cei care fac; și, dacă i-ar lăuda, nu ar fi altfel, nu ar fi băgați în seamă, căci ar fi în consens; atunci, soluția este critica – să spună, dar altfel decât ceilalți – și știm cu toții că unii critică din ce în ce mai agresiv – ca ton, atitudine, limbaj, chiar comportament…

Față de această atitudine, este bine să ne poziționăm cât mai corect:

– polemica cu persoana criticistă este exact ceea ce dorește și are nevoie aceasta, căci primește energia și atenția noastră;

– din experiență, ceea ce am observat, este că persoana criticistă este cea care nu face și nici nu are experiența lui „a face”, nu știe cum se face, câtă muncă și efort depune cel care face – chiar dacă nu reușește din prima – câtă frământare mentală sau transpirație fizică presupune o nouă facere, că adesea este un drum în contra curentului tradiționalist, dar conservator…

– o atitudine corectă este să se exprime civilizat o părere, dar cu efortul de a îl înțelege pe celălalt, de a ne transpune în locul lui, de a vizualiza propriul nostru demers de facere și, cel mai bine, chiar și de a-l materializa. Este adevărat, aceasta presupune și efort personal.

Dar, fără el, nu știu dacă exprimările critice au o substanță corectă.
Justificare, nici măcar de bun-simț, nu au.

Este însă o formulă prin care cel conservator ( se poate citi și comod ), îşi scuză propria atitudine și uneori neputința de a face, dar și de a ne depăși orgoliul, că altul poate face ceea ce noi nu putem.

În mintea noastră, dacă considerăm că, măcar la nivel teoretic, și noi am putea face ce a făcut celălalt și criticăm, este ca să ne scuzăm … poate comoditatea?

Te-aș sfătui, cu toată prietenia și iubirea, ca atunci când simți să critici pe cineva, să te întrebi de ce simți nevoia să o faci, ce stare îți aduce criticarea celuilalt?

O falsă putere? Ai nevoie de ea?

Atât de multă nevoie ai de a primi o validare ( de la persoana care îți aude critica )?

Înseamnă că este atât de puternică neîncrederea ta în tine?

Și, dacă există această problemă, nu cumva rezolvarea ei ar fi prioritatea ta?

În locul criticării celor pe care poate nici nu îi cunoști, doar ca să îți oferi un surogat de validare?

Care nu te vindecă…

Tu știi cel mai bine…

 

Cu mult drag,

Flori Mateescu
Psihoterapeut, Bioterapeut, Hipnoterapeut, NLP
Cabinet de Terapii Alternative: Schimbă-ți Viața!