Ce sunt Dimensiunile ?

CE SUNT DIMENSIUNILE ?
Pentru ca un lucru să fie creat, există un concept creator. Fie că este vorba de o mașină, un articol de îmbrăcăminte sau o casă, sau orice altceva, primul pas pentru ca acesta să existe, este conceptul după care va fi creat. Acest prim pas conține programul / proiectul după care se face creația.

     La nivel vibrațional sau din perspectivă spirituală, conceptul după care a fost realizată Creația este Prima Dimensiune ( 1D )
Al doilea pas este materializarea conceptului creator – realizarea creației. Poate conține și diversificarea creației, prin încercarea unor modele variate, unele funcționale, altele nu. Din perspectivă spirituală, acest al doilea pas reprezintă cea de-a Doua Dimensiune ( 2D )
Creația are un scop. Nimic nu este creat degeaba. Atunci, a treia etapa parcursă de o creație, este manifestarea ei – poate fi utilizarea obiectelor create sau trăirile ființelor create de Dumnezeu. Spiritual, manifestarea este a Treia           Dimensiune ( 3D ). La nivelul vieții, aceasta este cea care conține întregul ansamblu de posibilități de manifestare, în toate variantele posibile. Și ea este cadrul în care ne-am desfășurat existența până acum, la nivel planetar, căci și planeta avea tot vibrația dimensiunii a treia, până nu demult.
Dar, ca orice proces firesc, viața merge mai departe și își urmează cursul natural. După ce se produc toate manifestările posibile, se învață și ce este bine și ce nu este bine și se capătă experiență de viață. O experiență care ne ajută în procesele de conștientizare, care reprezintă programul celei de-a Patra Dimensiuni ( 4D )
Există și mai departe dimensiuni, dar deocamdată e bine să le înțelegem pe acestea, ca să ne putem pregăti pentru intrarea în cea de-a patra dimensiune, căci energiile de triaj se manifestă chiar acum și susțin acest proces transformator.
După integrarea acestora, putem vorbi pe larg și despre următoarele.
La întâlnirile noastre se vor explica pe larg programele fiecărei dimensiuni și vom face împreună analize raționale, care să ne susțină evoluția.
De fapt, scopul întâlnirilor noastre este chiar să învățăm să trecem din dimensiunea a treia în cea de-a patra, înțelegând matricea creației și mecanismele ei de reglaj, programele dimensiunilor și relevanța lor în viața noastră.
Orice lucru care există are un scop și aceasta este ceea ce îmi doresc să învățăm, să aflăm. Pentru binele nostru, al tuturor, căci suntem celulele unui corp gigant, care este populația planetară, parte din ființa Pământ ( Terra ).