La ZOO

 

bear-838688_640O zi ușor încărcată de nori… din care unii mai scuturau ceva mănunchiuri de picături… așa, să clătească aerul câte puțin… și să lase adierile răcoroase să ne mângâie fețele…
Noi, cu bucuria copiilor care merg la ZOO, dar și cu iubirea celor care încep să înțeleagă din ce creație magnifică facc parte, așteptam să ne adunăm cu toții în fața intrării…
Doar un copil în grupul nostru… o adolescentă, de fapt… și adulți cu suflete de copil, care veneau să se regăsescă pe ei, cei din anii copilăriei, când veneau cu părinții la Zoo… și cu dorința ca ceea ce am învățat între timp să poată fi împlinit… Citește tot articolul

Olimpicilor vieţii

Ei bine, am un suflet de matematician romantic. Dacă e să dau acum un rost participării mele la olimpiadele şcolare de matematică acesta este: mă revăd consternată în faţa acelor exerciţii dificile, ştiind că singura cale posibilă să le rezolv era să fac apel la intuţie şi imaginaţie, la depăşirea măsurilor exacte, la acceptarea utopiilor. Când am răzbit onorabil aceste probe ale anilor mei de elevă am făcut-o, deci, pentru că mi-am permis să rezolv probleme ce ţin de raţiune şi de emisfera stângă a creierului cu metode dreptace, feminine, fluide, sfidând logica şi dansând cu cifrele, rânduindu-le aleatoriu. Pentru dăţile când am dat-o în bară la concursurile de mate am acum şi explicaţia: în unele zile uitam cum să unesc stânga cu dreapta şi încercam să respect căile bătătorite, să mă folosesc doar de precisa listă din capul meu cu teoreme şi calcule complicate, marşând ca la armată spre quod erat demonstrandum. Citește tot articolul

Triajul Pamantului

1316597207pamant
Dragii mei,
Asa cum stiti deja, au inceput etapele finale ale procesului de triaj. 
Va reamintesc ultimii pasi ai acestui proces, pasi logici, de altfel: in decembrie 2014 s-au separat fluxurile celor 2 dimensiuni care coexistau, dimensiunea a treia si dimensiunea a patra. (Pana nu demult, erau doar fluxurile 3D, de la finele secolului trecut au inceput sa intre in atmosfera terestra fluxurile de 4D, care au coexistat cu cele de 3D, schimband usor-usor raporturile dintre ele: initial erau majoritare fluxurile 3D, pentru ca acum sa fie cele 4D; acum sunt separate si aceasta separare a declansat pasii acestei etape de evolutie planetara).
In martie, concomitent cu eclipsa de Soare, din preziua echinoctiului, s-a activat programul de separare a lumilor de 3 si 4D.
 

Citește tot articolul

Despre un om

Doamne, binecuvântează ieşirile noastre!, scrie pe o poartă maramureşeană. Am prins în zbor cuvintele şlefuite în lemn şi-un timp m-au urmărit pentru că aveau ele rostul lor cu mine. Cuvintele se vor şlefuite prin inimi, altfel fac doar zgomot. Mă nedumirea cum mă ducea gândul în ambele sensuri în aceeaşi măsură: ieşirile noastre sunt în şi din viaţă.

Despre înaintaşi şi tot înainte

Vedeţi… şi noi, ca toţi înaintaşii noştri, facem „lucrarea lumii de acum”. E o lucrare continuă, mişcătoare, în care fiecare om are rol de verigă indispensabilă, chiar dacă el nu o vede.
Aşa mi-i închipui şi pe înaintaşi, unul câte unul, arhitecţi egali ai acelui permanent acum … de-atunci. Poate că uneori ei şi-au lucrat lumea mai bine decât părem că o facem noi astăzi. Sau alteori poate că au dat greş acolo unde noi deja nu mai gafăm, pentru că avem lecţiile lor învăţate.
Dar dacă suntem fiecare călător prin vieţi mai multe în care experimentăm ca să creştem, atunci într-un fel înaintaşii noştri ne suntem, măcar în parte, tot noi. În alte variante, în alte poveşti de viaţă.
Aşa că la străbuni să ne întoarcem în primul rând cu încredere şi cu aducere aminte despre cât de măreţi putem fi şi noi. Pe-acolo, prinăuntru, ne stau înscrise deja mai multe şi mai bogate virtuţi decât ne bănuim.
Să le acceptăm în egală măsură erorile – ele ne-au fost, în lucrarea de acum, învăţături de minte înnăscute.
Să-i căutăm, mergând după ei, pe înaintaşii din toate locurile şi din toate timpurile. Apoi, reîntregiţi, să ne lucrăm frumos lucrarea lumii de acum. În forţă, cu curaj şi mai ales iubind-o!
Florentina Mateescu

Despre un tovarăş pentru toate drumurile tale

Îmi place să sesizez corespondenţele. Să surprind tiparul pe care îl avem de şlefuit, scriindu-ne fiecare povestea personală din viaţa asta. De data asta. Tiparul poate fi calea sau abaterea; e acelaşi de dimineaţă până la următorul răsărit şi ne însoţeşte chemându-ne permanent să-l cizelăm de la cele mai banale acţiuni până la momentele de maximă concentrare.
Cu tiparul din dotare am abordat această drumeţie. Prin urmare, înainte să mă văd pe scaunul de lângă şofer, am avut destui pitici proprii de reconciliat. Îmi doream să văd în sfârşit toate locurile astea auzite, să duc zilele promise de nomad prin România, îmi planificasem ordonată din ianuarie concediul pentru august, toate de-alde materialităţi le pusesem la punct din timp şi iată-mă cu câteva săptămâni înainte de plecare simţind că ţara asta mă primeşte să o trec doar după ce mă testează dacă ştiu, frate, să o las moale cu controlul! Aşa că întâi habar n-am mai avut dacă o să mai ajung în tabără şi-abia apoi toate s-au aranjat întocmai.
Mai departe, la drum tot cu tiparul din dotare am plecat şi el a necesitat permanent oblojiri, probe, conştientizări. Tot el mi-a dat note de trecere şi de repetenţie, dar bag de seamă privind un pic retrospectiv că ne-am împrietenit pe drumul ăsta şi acum ştiu mai bine să îmi găsesc calea, adică mereu respectându-mi tiparul, programul actual, firea mea, acest instrument pe care îl am la dispoziţie pentru a-mi aminti în varianta prezentă cum e să fii deja deplin.

Despre o vreme când ne-am umblat…

De aceea umblau oamenii cu inima în mijlocul trupului – ca vreodată să înţeleagă.

          Aşa şi eu, de când sunt pe-aici, umblu.
          Umblu când alerg şi când stau, umblu când vorbesc şi când amuţesc, umblu când visez sau buchisesc matematici.
           Umblu obosind şi neobosind, căutând hai-hui răspunsuri la de ce-uri care mă însoţesc de la-nceputuri.

Citește tot articolul