C A P Ă T U L D R U M U L U I

sunset-984546_640Perioada pe care o traversăm este o noutate energetică, vibrațională și informațională, pentru că s-a produs o modificare în structura fluxurilor energetice ale Pământului.

În esență, ceea ce se produce acum este un proces invers Căderii din Grație, adică s-a conturat programul Reîntoarcerii în Grație.
Dacă ar fi să conturăm schematic cele două procese, ar arăta cam așa, in varianta cea mai simplă și mai accesibilă tuturor:

fara-titlu

Observăm în desen o reprezentare foarte simplistă, dar extrem de complexă a procesului derulat.

Prima linie orizontală reprezintă perioada de dinainte de această dimensiune cunoscută ca ”3D”, ”vibrație tridimensională” sau ”câmpul emoțional”. Din învățăturile biblice, ea este cunoscută ca ”Grădina Raiului”, unde au fost primii oameni, înaintea căderii din grație, care a fost consecința accederii la cunoașterea binelui și răului, după simbolicul consum al mărului din Pomul cunoașterii binelui și răului.
Despre acest pasaj biblic, putem vorbi câteva săptămâni, căci are o simbolistică extrem de bogată, fiind o reprezentare în cuvinte a unui ansamblu geometric matriceal. El poate fi descris printr-o mandală complexă sau prin elemente matematice și de geometrie sacră, pentru cunoscătorii marilor taine.
Pentru noi, mijloacele cele mai la îndemână și mai explicite pentru a comunica, sunt cuvintele. Așadar, de ele ne și folosim în traducerea acestor simboluri.
Revenind la desen, prima linie verticală, care coboară de la linia ce reprezintă Grădina Raiului, este cea care semnifică ceea ce cunoaștem ca și ”Căderea din Grație”, respectiv alungarea lui Adam și a Evei din Grădina Raiului. Alegoric, consumul fructului din pomul interzis, al cunoașterii binelui și răului, însemna că s-au conectat la energiile răului – reprezentat de șarpe. Acesta a fost motivul căderii, pentru că nu mai puteau sta într-o dimensiune conectată doar la lumină, după ce s-au conectat și la întuneric. Respectiv, căderea se traduce ca și începere a traseului existențial, în care se experimentează conectarea duală, și la bine și la rău, adică și la lumină și la întuneric.
Linia orizontală de jos este exact reprezentarea acestei lumi, în care a fost experimentată conectarea aceasta duală, cu mari influențe ale răului. Este ceea ce am numit noi ”dimensiunea a treia”.
Fluxurile energetice care au întreținut dimensiunea a treia s-au terminat cam la finalul lunii septembrie, când s-a conturat în planul subtil al acestor fluxuri, exact linia a doua verticală, cea care termină sau încheie reprezentarea lumii tridimensionale.
Este ceea ce se așteaptă de câteva milenii, în lumea inițiatică și de câteva zeci de ani în noua lume trezită, dar și de majoritatea, de câțiva ani, după mediatizarea modificărilor planetare care au marcat momentul decembrie 2012.
Ca să ne fie foarte simplu de înțeles, au existat suprapuneri energetice între vibrațiile 3D și 4D. Energiile circulă cu altă lejeritate decât materia densă, fizică, și au putut coexista energiile 3D cu cele 4D, care s-au suprapus. Planeta a trecut prima în dimensiunea a patra, iar acum urmează și trecerea noastră, a oamenilor.
Acesta este un proces, care are două mari etape: 1. ieșirea din dimensiunea a treia și 2. intrarea în dimensiunea a patra. În desen ele sunt marcate de câte un unghi de 90 de grade, care reprezintă schimbările radicale ce trebuie parcurse în realizarea procesului de Trecere.
Cea de-a treia linie orizontală, care și încheie desenul, este dimensiunea a patra, a mentalului, în care se intră.
Pentru acest moment ne-am pregătit cu toții în întreaga perioadă tridimensională, pentru el au tot venit energii luminoase pe Pământ, din abundență, în ultima perioadă, iar civilizațiile galactice, din care unele au contribuit în vechime la construirea ADN-ului uman, urmăresc procesul Trecerii în această formulă inedită, prin modificări matriceale chiar și în corpul fizic, nu doar în cele subtile… și prin procese pe care le traversăm în viață!…

Dacă privim desenul cu atenție, vedem că, la cădere au fost făcute două cotituri de câte 90 de grade, adică o rotire de 180 de grade față de câmpul edenic. Textual, am spune că suntem într-o dimensiune diametral opusă față de Grădina Raiului.
Din experiența noastră, a tuturor, nici nu mai este nevoie de cuvinte ca să explicăm această opoziție. Putem doar să spunem că, din lumea fericită și care trăia în armonie în Grădina Raiului, am ajuns într-o dimensiune a suferinței și tuturor emoțiilor, în această lume 3D.
Care s-a terminat!!!

Din perspectiva energeticii Pământului, tot o rotire de 180 de grade o reprezintă și schimbarea de polaritate a polilor magnetici, respectiv nordul, care era negativ, va deveni pozitiv, iar sudul, care era pozitiv, va deveni negativ. Suprapunând informația peste polii fizici ai planetei, cei pe care îi cunoaștem ca Polul Nord și Polul Sud, această schimbare va face să citim harta invers, punând în susul hărții Polul Sud și în josul hărții, Polul Nord… adică… am citi vestul în dreapta hărții… și am spune că Soarele răsare de la Vest… așa cum menționează multe din vechile scrieri ale misterelor, în care s-a considerat că se profețea că ”Schimbarea va veni, când Soarele va răsări de la Vest!”… lucru pe care nu ni-l puteam imagina…
…și,… de fapt, nu era o profeție, ci explicarea foarte clară și simplă a unui proces geofizic, explicabil științific, prin care planeta a trecut de mai multe ori.

Ce se produce cu liniile de câmp ale Pământului??!!
Se modifică și ele!!!
Cum??
În aceeași manieră ca în desenul de mai sus, prin schimbarea unghiului de deplasare a undelor magnetice ale pământului…
Este adevărat, este vorba de un proces inedit, necunoscut oamenilor de știință și care poate fi interpretat în multe moduri catastrofale, mai greu de crezut că poate fi interpretat corect, deoarece nu există o referință la care să se raporteze în explicarea acestei modificări.
Se poate crede că sunt acțiuni în dauna cuiva, de agresiune, dar ele sunt pe toată planeta și sunt făcute de planetă, nu de cineva din cosmos, așa cum nu sunt făcute de cineva de pe Pământ.
Așa că, este bine să începem să lucrăm intens și conștient cu noi înșine, pentru că timpul se apropie și el de final…
…cred că toată lumea simte rapiditatea cu care se scurge timpul…
Așa că, nu putem decât să ne bucurăm că a început ceea ce era mult așteptat și să ne străduim cu sinceritate și onestitate să ne urmăm Calea spre Lumină!!!

Vă îmbrățisez cu mult drag,
Flori Mateescu

PS. Voi face seminarii pentru înțelegerea acestui proces, pentru că avem foarte multe lucruri de conștientizat cu TOȚII.