CĂLĂTORIE ÎN JURUL NOSTRU

944312_668956299802280_1137019867_nÎnainte de a vorbi despre Lumea Întunecată, cred că se cuvine să venim puţin în prezent, în timpurile noastre şi să privim puţin în jur.
Deja ştim cu toţii despre gândirea pozitivă şi despre efectele ei benefice.
Cred că fiecare a citit cel puţin un material de informare cu surse din diferite comunicări astrale, de la fiinţe de lumină sau entităţi de pe alte corpuri cereşti.
Mesajele  conţin mult suport, îndrumare spre Iubire Necondiţionată, unele chiar şi o prezentare a lumii viitorului şi a omului viitorului, manifestare a unei lumi paradisiace.
Fie direct, fie indirect, eventual printre rânduri, se transmite însă că totul depinde de noi şi că au şansa de a trece în următorul plan vibraţional doar cei care lucrează cu ei, să evolueze, să-şi redescopere Sinele Profund, Divin şi să ajungă la Iubirea Necondiţionată.
S-au spus de atât de multe ori aceste cuvinte – prerogative ale acestei perioade, încât lumea, în oarecare măsură, chiar a început să creadă că a atins aceste ţeluri.
Nu neg, sunt şi persoane cu intenţii autentice de evoluţie şi care chiar lucrează cu ele însele, cu fricile şi cu orgoliul lor, ce resentimentele, neîncrederea în sine, panici şi depresii, cu relaţiile interpersonale conflictuale… cu o lungă serie de probleme care există chiar în fiinţa noastră.
Aceste persoane, care reuşesc să producă o schimbare reală şi benefică în fiinţa lor, încep să-şi schimbe modul de a gândi şi a se comporta.Când ajung cu adevărat la Sinele Divin şi rămân în relaţie permanentă sau preponderentă cu El, nu se mai simt entităţi separate, individuale, ci aparţinătoare grupului, se simt una cu comunitatea din care fac parte şi cu Dumnezeu. Atunci simt că scopul vieţii lor aici, pe Pământ, este dăruirea plină de iubire, dăruirea necondiţionată de apreciere sau beneficii, ci doar cu conştiinţa că dăruind altuia, ţie însuţi îţi dăruieşti, că ceilalţi sunt celule ale aceluiaşi mare organism din care şi tu faci parte.

Atunci te laşi cu totul în Voie Divină!…
Florentina Mateescu

 

 

 

Lasă un răspuns