Atelier de Lucru – Atrage și Păstrează Prosperitatea – Joi, 28 Septembrie 2017, ora 18:30 – 21:00

Pentru a avea ceva, este necesar să ne schimbăm concepţiile de viaţă, înrădăcinate în structurile noastre vieţi la rândul şi transmise din generaţie în generaţie, astfel încât devin factori călăuzitori ai vieţilor noastre.

Acest lucru îl putem face analizând şi deblocând filoanele închise ale gândirii noastre.
Dar nu este suficient ca să se şi atragă prosperitatea şi să rămână o permanenţă în viaţa noastră.

De aceea este necesar să învăţăm să ne restructurăm modul de a gândi şi acţiona în legătură cu prosperitatea.

Astfel, începem să înţelegem principiile noului mod de gândire şi să lucrăm intens cu noi înşine, pentru a modifica radical poziţia noastră interioară faţă de conceptul de “a avea”, după care să ne reobişnuim cu starea firescului de a avea, la nivel mental şi sufletesc.

Urmarea legică este să reîncepem să devenim prosperi, aşa cum am fost cu toţii înaintea programului existenţial al Dimensiunii a Treia, în care multe dintre lecţiile de viaţă au fost construite tocmai pe existenţa banilor, ca expresie e prosperităţii.

Mai rare au fost lecţiile de a avea, de regulă era o abundentă şi o opulenţă căreia puţini îi puteau face faţă păstrându-şi adevăratele valori ale umanului.

Cele mai frecente lecţii erau variante ale lipsei banilor, în forme şi grade diferite, care ne ofereau foarte multe variabile de soluţionat corect în legătură cu banii.

Acum, după tot ceea ce am acumulat până în prezent şi toate experienţele traversate, suntem în momentul în care putem depăşi şi această traiectorie existenţială şi să începem să ne reînscriem pe traseul prosperităţii.

Hai să vedem cum!!!

 

Te așteptăm cu mult drag, la întalnirea de joi seara cu prosperitatea
                                Flori Mateescu

 

Te poți înscrie, în limita locurilor disponibile, pe mail flori.mateescu88@gmail.com, sau la telefon: 0724.395.496Vali

Investiția ta: 70 Ron