Atelier de Lucru – Iertarea, Miracolul din Noi – Joi, 06 Iulie 2017, ora 18:30


În ultima vreme a început să se vorbească tot mai mult despre IERTARE.
S-au scris mii de pagini și multe pilde și învățături, dar, din păcate, lumea nu era pregătită să înțeleagă și să accepte miracolul iertării.
De fapt, trecerea de la Legea Talionului, specifică Vechiului Testament, încă nu s-a realizat pe deplin, ci încă funcționează la cea mai mare parte a lumii.
       Legea Iubirii, adusa omenirii prin mesajul christic, a fost un pas foarte mare în istoria umanității, el fiind efectul saltului interdimensional, putându-se manifesta cu adevărat doar din dimensiunea a patra.
Până atunci, ca formă de rezolvare a legăturilor karmice, care se adună în planul subtil, dar și ca model de comportament relațional, avem IERTAREA.
Adesea auzim sintagma „Iert, dar nu uit!”.
În esență, ea este o anomalie. Dacă nu uit, clar nici nu am iertat.
Este, mai degrabă, o formă de a ascunde gunoiul sub colțul covorului și a afirma că am făcut curat. Dar calc pe acel gunoi de câte ori trec pe acolo. Ca să nu mai spunem că, în timp, devine deranjantă prezența gunoiului.
Evident, noi alegem să coexistăm în această formulă!
Deci, revenind la IERTARE, putem simți iertarea, putem ierta cu adevărat, dacă suntem cu sufletul curat și sinceri în actul iertării.
Și nu mai rămâne ranchiună sau neuitare sau alte stări negative.
Dacă nu putem face acest lucru cu simplitate, este bine să căutăm să învățăm pașii iertării, înțelegând mecanismele ei, precum și efectele ulterioare.
Înțelegând în mod real ce înseamnă iertarea – căci nici cei care ne-au spus de-a lungul vieții nu au știut clar ce este și cum se face și ne-au transmis din felul și experiența lor la momentul respectiv – ne vom transforma în profunzime și vom înțelege altfel viața, schimbând multe din atitudinile anterioare.
Mai mult, este o stare de asemenea bucurie și împăcare cu sine și cu ceilalți, încât ar fi trist să nu ajungă toată lumea la ea!
Eu cred că este o temă de bază în educarea și formarea fiecăruia dintre noi!
Iar, dacă suntem și părinți sau avem copii în preajmă, este deosebit de necesar să știm ce înseamnă iertarea și să îi învățăm adevărul, ca să crească o generație fericită!
Și, până acolo, în discuțiile tale cu tine, poți să îi ierți cu adevărat pe ceilalți?
Dar pe tine?!
De aceea am ales această temă pentru urmatorul Atelier de Lucru unde vom practica împreună tehnica Ho’oponopono, pe care o vom explica în detaliu, cu acțiunea ei în plan psihic, dar și subtil, cu efectele karmice și cu cele relaționale, precum și cu programele de viitor pe care le corectează și vom vedea și cum…
Te aștept să înfăptuim împreună miracolul iertarii depline… la cabinetul din Str Piscul Răchitei, nr 11, corp B, et 1, ap 2, Sector 3, București
Te poți înscrie, în limita locurilor disponibile, pe mail flori.mateescu88@gmail.com, sau la telefon: 0724.395.496 – Vali
Investiția ta: 70 Ron